News Flash:

Miracolul unui student nevazator - VIDEO si FOTO

16 Ianuarie 2010
6137 Vizualizari | 11 Comentarii
Florentiu Trifan
• Caz unic la Iasi: un tanar student patineaza, joaca fotbal, handbal si volei, merge pe bicicleta, desi este nevazator • Chiar daca este orb, Florentiu Trifan a inregistrat cele mai mari performante la invatatura, fiind printre primii studenti ai Facultatii de Educatie Fizica si Sport • Este campion la viteza la 100 si 200 metri si face voluntariat • "Imi place foarte mult sa joc fotbal, desi nu pot sa vad terenul si nici mingea. E mai greu ca nu pot sa citesc presa si nici sa caut alte informatii pe Internet... Sper ca voi vedea si eu vreodata si voi putea fi considerat om normal in societate", a spus Florentiu

Caz unic la Iasi: un tanar student ar putea intra cu usurinta in cartea persoanelor supradotate, avand in vedere performantele inregistrate. Tanarul patineaza, joaca fotbal, handbal si volei, merge pe bicicleta, desi este nevazator. Cazul lui Florentiu Trifan este mai mult decat un subiect de presa, este povestea de succes a unui tanar care si-a depasit limitele. Desi este privat de posibilitatea de a vedea tot ce-l inconjoara, tanarul de 22 ani s-a integrat cu succes in activitatile care pentru ceilalti au devenit o rutina. Florentiu este o lectie de reusita pentru semeni prin modul in care si-a infruntat deficientele. Chiar daca destinul pare sa-i fi fost potrivnic, tanarul nu a resimtit incapacitatea ca pe un impediment. A absolvit o facultate si a continuat cursurile post-universitare. Florentiu a urmat cursurile unei facultati de zi in regim normal, iar studiile ii sunt incununate cu succes. Lipsa vederii pentru Florentiu a fost mai degraba o provocare de a demonstra celor din jur ca poate indeplini cu succes cerintele mediului universitar. Este student in anul intai la master, la specializarea Kinetoterapie, din cadrul Facultatii de Educatie Fizica si Sport a Universitatii Al. Ioan Cuza. Desi este nevazator, Florentiu a inregistrat cele mai mari performante la invatatura, fiind printre primii studenti ai facultatii. Tanarul este orb, dar a invatat sa se descurce ca un om normal. Acesta a excelat in toate activitatile sportive precum handbal, volei si merge pe bicicleta. Desi pare de necrezut, este campion national la viteza la 100 si 200 metri la categoria persoanelor cu dizabilitati.

Puterea de a infrunta destinul

Problemele de vedere ale lui Florentiu au aparut la varsta de opt ani, iar diagnosticul i-a picat ca un trasnet. Medicii i-au spus ca are degenerescenta tapeto-retiniana juvenila cronica (retina pigmentata), iar sansele de vindecare sunt nule. De aici au urmat drumuri si vizite la spitale si clinici private din lume. Toti aveau sa-i spuna acelasi lucru: caz rar, fara rezolvare. Florentiu Trifan nu a renuntat insa la speranta si convingerea ca poate duce o viata normala. A absolvit o scoala speciala in Buzau, apoi a urmat o serie de cursuri care l-au initiat in stiintele masajului. "Eram in clasa a doua cand am inceput sa nu mai vad nimic. Am mers pe la clinici in Rusia, Madrid si Franta, dar fara vreo sansa... Mi-au spus ca am o boala rara si sa nu-mi fac mari sperante. Sunt insa o persoana optimista si mi-am propus sa duc o viata normala", a spus Florentiu. Desi pare de necrezut, acesta are toate preocuparile specifice unui tanar de varsta lui. Tanarul frecventeaza periodic sala de forta, joaca fotbal, handbal si volei. Traieste in intuneric, dar se bazeaza pe celelalte simturi. Pe langa toate acestea, studentul isi face timp si pentru a merge la schi si patinoar. "Imi place foarte mult sa joc fotbal, desi nu pot sa vad terenul si nici mingea. Ma bazez foarte mult pe celelalte simturi. Simt fiecare miscare din teren, iar vocea colegilor de echipa ma ajuta foarte mult. Ma descurc foarte bine ziua, dar seara nu indraznesc sa ma apropii de teren... Merg la patinoar de doua ori pe saptamana, iar la schi in fiecare vacanta", a povestit Florentiu. Poate fi considerat o minune faptul ca tanarul a reusit sa mearga pe bicicleta, chiar daca nu poate vedea lumina zilei. Acesta nu s-a resemnat in fata destinului si a continuat lupta, cautand tot felul de remedii pentru a trece mai usor peste greutatea care ii apasa viata. Frecventeaza periodic seminariile Filialei pentru Nevazatori, este liderul asociatiei Cercetasii Romaniei, filiala Focul Viu Buzau, si face voluntariat la Spitalul de Recuperare, sectia Neurologie. "Sunt un om normal, desi nu pot sa vad. Am foarte multe activitati zilnice, care imi umplu timpul. Sunt voluntar la Spitalul de Recuperare, la Sectia de Neurologie. Sunt constient de faptul ca, cu cat imi va fi mai greu acuma, cu atat imi va fi mai usor mai tarziu", spus extrem de emotionat Florentiu.



Barcelona, singura speranta

Tanarul a facut o facultate si urmeaza cursurile de master, intrucat considera ca doar asa isi poate face un rost in viata. Florentiu a terminat studiile universitare cu media 9,55, desi tehnicile de invatare pentru persoanele cu dizabilitati au fost mai mult decat precare. "Am invatat sa fiu flexibil, sa ma adaptez la toate necesitatile educationale, sa ma dezvolt ca personalitate intr-un mediu civilizat, sa ma simt liber, fara complexe", a povestit Florentiu. Pentru a putea invata, tanarul a fost nevoit sa scoata bani buni din buzunar pentru a-si remunera colegii care ii inregistrau cursurile pe reportofon. Acum, studentul si-a achizitionat un program de calculator care transforma textul scris in varianta audio. A invatat sa utilizeze calculatorul, desi asimilarea informatiilor de pe Google i se pare ceva fenomenal. "Timp de trei ani invatam cursurile de pe reportofon. Rugam pe cineva sa le citeasca clar si eu le inregistram. Acum am un program pe laptop si e mai usor, iar rezultatele au fost vazute la sfarsit de an. E mai greu ca nu pot sa citesc presa si nici sa caut alte informatii pe Internet. Nu vreau sa fiu favorizat si sa castig mila si compasiune. Tot ceea ce am realizat este datorita ambitiei si perseverentei mele", a adaugat Florentiu. O clinica din Barcelona este singura speranta a tanarului de 22 ani. Medicii de la clinica privata i-au promis ajutor, dupa mai multe experimente in laborator. "Singura mea speranta este clinica din Barcelona. Mi-au spus ca imi vor putea da un rezultat dupa mai multe experimente realizate in laborator pe soareci. Sper ca voi vedea si eu odata si voi putea fi considerat un om normal in societate", a spus Florentiu.














Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (11)

shopi  | #92271
tot respectul!!!
INFO  | #92272
Florentin nu stiu daca citesti asta...sau daca ai auzit...dar daca nu esti orb din nastere sa stii ca ai foarte mari sanse sa vezi din nou, cu tot cu boala pe care o ai, in boston se lucreaza la un proiect inedit http://www.bostonretinalimplant.org/ ! asa ca stai linisit ai MARI sanse sa vezi din nou ! TU nu iti pierde increderea niciodata !!
Anonim  | #92273
Tinere, tu esti un SUPRAOM, noi suntem oameni normali, noi, cei care suntem macar atat. Exemplul tau ar trebui sa fie de o infinita forta pentru noi, oamenii normali. Bravo, baiete, Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa te ajute in tot ce faci si vrei sa faci ! Parintilor tai, familiei tale, prietenilor, colegilor care-ti sunt alaturi, te pretuiesc si te respecta si carora le-ai castigat increderea si dragostea lor, respectele mele sincere !
Iar tu, primeste, te rog , din partea mea profunda admiratie si pretuire !
Ma inclin cu mare respect in fata ta, mare OM ce esti !!!
cataliin  | #92274
Felicitari pentru articol Ala IACHIM.
Un caz, nici nu stiu daca trist din cauza handicapului care il are Florentiu sau fericit datorita ambitiei de care da dovada.
Un adevarat exemplu pentru toti. Felicitari lui, parintilor si dumneavoastra pentru un astfel de articol. Genul de articol <asa da> !
Anonim  | #92275
Incredibil! Sunteti capabili sa scrieti si articole normale! Nu pot sa cred!

Felicitari tanarului si tot respectul!
elena iasi  | #92276
ma numesc ELENA sunt din IASI am si eu un baiat de 17 ani care sufera de aceeasi boala de3 ani te rog cum asi putea sa iau legatura cu tine telefonul meu este 0729928291
Andrei  | #92277
Felicitari fratelo...
Anonim  | #92278
FELICITARI !!! MULT SUCCES SI SA TE AJUTE DUMNEZEU SA REALIZEZI TOT CEEA CE ITI PROPUI ! RESPECT SI ADMIRATIE!
ALEX IASI  | #92279
salut.am doar 17 ani si ma confrunt cu aceeasi boala ca si ata.as vrea sa iiau legatura cu tn sa vad daca ai aceleasi dificultati ca si mine.Ma gasesti la adresa 0de e-mail alex_yurra sau la numaru de tel.0770536593. Si as dori sa ma contactezi.
paula  | #92280
Florentiu, ambitia ta depaseste limitele unui om normal, cu aceasta vei dobandi numai lucruri bune si de mare succs!!!
fazekas  | #279121
esti foarte draguti si imi pare foarte rau pentru tine.si eu am o fetita de *2ani si este nevazatoare.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1502 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019363 (s)

loading...