News Flash:

Mirajul sarbatorilor de iarna

24 Noiembrie 2000
800 Vizualizari | 0 Comentarii
Daca in majoritatea statelor occidentale venirea sarbatorilor de iarna este un bun prilej pentru comercianti de a reduce preturile, avand in vedere volumul foarte mare al vanzarilor din aceasta perioada, in Romania totul se petrece exact pe dos. Cum-necum, orice roman isi "permite" sa cheltuie pentru cumparaturile de Craciun o anumita suma de bani, in orice caz mai mare decat cea alocata pentru traiul zilnic. Cu o luna inaintea sarbatorilor, situatia nu sta deloc pe roze, anuntandu-se noi scumpiri, in special in ceea ce priveste produsele alimentare. Cum era si "firesc", totul a inceput cu majorarea preturilor la paine, producatorii anuntand ca se va proceda la o majorare constanta si, in acelasi timp, progresiva, astfel ca romanul poate sta linistit: de sarbatori nu va manca o paine mai buna, ci una mai scumpa. Pentru ca tacamul sa fie complet, au fost anuntate si modificari ale preturilor la carnea de porc, alimentul cel mai consumat in aceasta perioada. In acest caz, ca si in cel de mai sus, explicatia oferita este simpla: in Romania nu se mai produce sau, daca se intampla asa, se produce foarte prost. Pentru ca in agricultura romaneasca termenul "subventii" nu mai exista, sau exista, dar poarta o definitie atipica, romanul s-a specializat in a consuma produse din import, care ajung sa coste mai putin decat cele autohtone chiar daca, in unele cazuri, se platesc si taxe vamale. Cum se pune problema suspendarii vizelor (desi se pare ca bulgarii ne-au luat-o deja inainte, Sofia obtinand deja un avans considerabil fata de Bucuresti pe aceasta tema), vom ajunge in situatia ca romanul sa-si cumpere salamul de Sibiu din Franta, laptele dulce din Elvetia si berea la dozator din Germania, plecand la cumparaturi in week-end, pentru a putea face si un mic tur al Europei, inainte de a reveni pe plaiurile natale. Strainul, venit in Romania, casca ochii bine, se freaca si mai bine de cateva ori, apoi se intoarce uimit in tara lui de ceea ce a vazut in Romania. Romania traverseaza perioada in care un intreprinzator cu idei ar putea face bani seriosi organizand excursii in care strainii sa viziteze tara tuturor ciudateniilor, in care totul este posibil. Deja primele semnale in acest sens au inceput sa apara, prin povestile cu Dracula care au circulat prin Occident. Pentru ca aveau nevoie de un suport real, aceste povesti au gasit si o corespondenta in realitate, prin cooptarea ca personaj principal a lui Vlad Tepes. Acesta nu avea nici o alta vina in afara de faptul ca era fiul lui Vlad Dracul, al carui nume se trage de la o medalie obtinuta in urma unor succese militare.
In aceste conditii, sa nu ne mai mire ca pretul painii se modifica de la o zi la alta, ca de sarbatori romanii vor trebui sa se duca la iarmaroc cu buzunarele umflate, pentru a cumpara un semipurcel, ori ca situatia din tara este cum este. Dupa mirajul alegerilor generale, pe romani ii va astepta mirajul sarbatorilor de iarna, in care "intreprinzatorii" vor ramane cu buzunarele pline, iar romanul de rand cu mirarea.
Mihai ANDREI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1345 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014596 (s)