National

Mircea Basescu si Marian Capatana au dat declaratii contradictorii la Tribunalul Constanta

Publicat: 14 nov. 2014

Mircea Basescu si Marian Capatana au dat, vineri, declaratii contradictorii la Tribunalul Constanta, la primul termen in dosarul in care sunt judecati pentru trafic de influenta si complicitate la trafic de influenta.

Procesul a durat peste cinci ore si a avut multe momente tensionate. Mircea Basescu si Marian Capatana au fost adusi, vineri dimineata, la Tribunalul Constanta, primul sosind din arest de la Bucuresti, iar cel de-al doilea de la Penitenciarul Poarta Alba.

La inceputul procesului, judecatoarea a pus in discutie cererea formulata de Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, zis si Bercea Mondial.

Citeste si Rasturnare de situatia la procesul lui Mircea Basescu. Magistratii au ramas stupefiati

Acesta a cerut sa se constituie parte civila in acest proces pentru a-si recupera suma de 250.000 de euro. Solicitarea a fost respinsa de catre judecatoare, care a mentionat ca infractiunea de trafic de influenta, care apare in acest dosar, este una de pericol, si nu de prejudiciu, potrivit Mediafax.

Marian Capatana a cerut apoi ca rechizitoriul sa fie citit in intregime, si nu sa-i fie prezentat in mod succint, ceea ce judecatoarea a si facut.

Dupa ce au fost instiintati asupra faptelor pentru care au fost trimisi in judecata, Marian Capatana a spus ca doreste recunoasterea faptelor pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsa, iar Mircea Basescu nu a preferat acest lucru, vrand sa dea o declaratie in fata instantei pentru a prezenta cum s-au petrecut faptele din punctul sau de vedere.

Citeste si Cumnata lui Traian Basescu, audiata la Parchetul General

Totusi, Marian Capatana a tinut sa sublinieze ca nu este de acord cu tot ceea ce scrie in rechizitoriu, el precizand ca suma pe care si-ar fi insusit-o nu a fost de 350.000 de euro, cum afirma procurorii DNA, ci de 100.000 de euro, bani pe care i-ar fi inapoiat la un moment dat. Din acest motiv, cererea sa de a beneficia de judecata simplificata a fost respinsa de catre judecatoare, specificand ca atunci cand a ales sa-si recunoasca vinovatia inseamna ca este de acord cu tot ce au spus anchetatorii si in acel moment pentru el procesul se incheia.

Instanta a hotarat ca ascultarea celor doi sa se faca separat, astfel ca Marian Capatana a fost scos din sala de judecata, iar Mircea Basescu a inceput sa prezinte cum s-au desfasurat faptele.



loading...

Adauga un comentariu