National

Mircea Ionescu Quintus: „Parlamentarii sunt nepriceputi”

Publicat: 04 sept. 2015
1

Mircea Ionescu Quintus, presedintele de onoare al PNL si fost sef al Senatului, marturiseste ca este intristat de imaginea Parlamentului actual, apreciind ca multi dintre alesii poporului sunt foarte tineri si nepriceputi. Seniorul liberal, Mircea Ionescu Quintus, sustine ideea unei reforme a Parlamentului, anuntata de PSD si PNL, si explica de ce nu este multumit de actualul Parlament. „Sunt intristat in ce stadiu coborat ne-am asezat prin ceea ce ar trebui sa faca Parlamentul si parlamentarii. Din nefericire, multi dintre ei sunt nepriceputi. Am fost 12 ani, trei mandate la rand parlamentar, eu stiu ce mare raspundere are un parlamentar, cand este vorba sa discute si in comisii si in plen o lege. Pentru asta, insa, trebuie sa ai un minimum de experienta de viata, un minimum de experienta juridica si pe cat se poate, pricepere economica. Din nefericire, sunt foarte tineri. Oamenii astia nu s-au asezat bine in viata si urmeaza sa stabileasca viata altora”, a declarat, Quintus.

Vezi si Radu Banciu vrea sa aduca B1 TV la sapa de lemn

Pe de alta parte, presedintele de onoare al PNL, considera ca ar trebui stabilita „o varsta minima, fara sa incalci dreptul de a fi ales, atat pentru Senat, cat si pentru Camera Deputatilor, care sa garanteze mai multa pricepere, mai multa experienta nu numai de legislatie si de alte lucruri, ci de viata si de raspundere. „Va trebui noi, partidele, sa cumpanim foarte bine si sa uitam de rudenii, de prietenii si de interese si sa trimitem in Parlament oameni care intr-adevar sa-si poata face datoria”, este indemnul seniorului liberal. Mircea Ionescu Quintus ar vrea o limita minima de varsta de 30 de ani pentru accederea in Parlament sau cel putin la Senat, varsta pana la care cel care isi doreste un mandat de parlamentar are posibilitatea „sa-si faca studii superioare, sa se insoare, ca si asta e o treaba, sunt unii care au si uitat de pe unde vin”. Quintus are mai multe propuneri pentru recredibilizarea Parlamentului. „In primul rand, obligativitatea participarii la sedinte. Asta am incercat eu sa fac, n-a mers pe vremea aia, dar in momentul in care lipseste, il amendezi, ii opresti indemnizatia de sedinta si daca se repeta, cu amenzi. Disciplina, disciplina!”, a explicat seniorul liberal.





Adauga un comentariu