News Flash:

Mircea Sandu ironizeaza revolutia lui Gigi Becali

29 Iulie 2008
791 Vizualizari | 0 Comentarii
MIRCEA SANDU
Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca exista cel mult cinci la suta sanse sa fie convocata Adunarea Generala Extraordinara pentru a lua in discutie demiterea sa, asa cum doreste finantatorul Stelei, Gigi Becali. "Nu stiu daca sunt cinci procente sanse sa se convoace Adunarea Generala. Au alte probleme oamenii acum, a inceput campionatul. Si in plus, nu se vand pe doi bani ca sa vina la curtea imparatului. Opozitia e imparatia. Avem o opozitie, e bine ca ne tine treji", a declarat Sandu. Seful FRF crede chiar ca tot scandalul creat in jurul "cazului valiza" este legat de un cerc de persoane, asa-numita opozitie. "Eu stiu ca pentru cinci sau sapte persoane din jurul familiei fotbalului suntem indezirabili, dar in acelasi timp suntem si indestructibili, alcatuim o echipa aleasa de Adunarea Generala. Dorim sa continuam ceea ce am inceput acum doi ani si jumatate. Astazi eu sunt acuzat de un baietel, fost procuror, fost judecator, ce o fi fost el, angajat la o institutie publica, deci functionar public, cand eu am luptat si am reusit sa conving modificarea statutului privind excluderea Comitetului Executiv ca ultima instanta in problemele fotbalului", a mai spus Sandu. Mai mult decat atat, Mircea Sandu este convins ca una dintre cele trei comisii de judecata ale FRF, care au analizat "cazul valiza", a gresit si spune ca dosarul va fi redeschis in cazul in care instanta va da un alt verdict decat cel al Curtii de Arbitraj pentru Fotbal: "Decizia Curtii de Arbitraj pentru Fotbal este o hotarare definitiva si irevocabila, cu amendamentul ca raportul ne va spune ce comisie a gresit, pentru ca una dintre ele a gresit, cel putin una dintre ele a gresit si daca se va ajunge la instanta cu acest caz, federatia va redeschide acest dosar. Cand Florea Daniel a fost corect, pe data de 3 iulie sau ulterior, cand, ca o marioneta manevrata, a inceput sa faca fel de fel de declaratii, absolut neconforme, interesat, manevrat, dirijat? Daca era sa influentez il influentam si pe Florea, il puneam pe Florea sa faca cum voiam eu daca era sa influentez. Pe domnul Florea nu il mai anchetam pentru ca nu e o persoana atat de importanta. Si-a spus punctul de vedere. S-a spalat de pacate". In replica, finantatorul stelist Gigi Becali a declarat, ieri, ca presedintele FRF, Mircea Sandu, ii suna pe conducatorii cluburilor pentru a nu completa lista cu semnaturile necesare convocarii Adunarii Generale Extraordinare, in care ar urma sa se discute eventuala inlocuire din functie a sefului federatiei. "Nu o sa plece (n.r. - Mircea Sandu) cand vreau eu, ci cand vrea Adunarea Generala. Capul de tabel e facut, saptamana asta se strang semnaturile si se va anunta Comitetul Executiv. Eu duc actiunea pana la capat. Bine, acum ii suna pe toti, manipulari din astea, dar cred ca oamenii nu ii vor mai asculta de data asta. Eu incerc sa imi fac datoria, daca nu il da afara Adunarea Generala, e problema lor. Si daca ramane, d`aia nu mai pot eu!", a spus Becali. Patronul Stelei crede ca vor fi peste 200 de voturi impotriva lui Mircea Sandu. "Cazul Valiza s-a terminat, s-a facut si comisia aia, iar Anghelache a spus ca hotararea e perfect regulamentara, dar vad ca el tot o tine cu cazul Valiza. O sa vedem ce va fi la Adunarea Generala, indiferent ce va fi, eu nu am nici o problema cu el, nu este un razboi al meu cu el, eu voi spune Adunarii Generale ce s-a intamplat si cum conduce el. Cred ca o sa fie peste 200 sau poate chiar 250 de voturi impotriva lui", a subliniat Becali.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1552 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031664 (s)