News Flash:

Mirelei Dobresanciuc nu-i pasa de Ziua fara masini

23 Septembrie 2004
1488 Vizualizari | 0 Comentarii
•Consilierul PSD Mirela Dobresanciuc a intrat ieri cu autoturismul personal in zona interzisa si a inceput sa faca scandal •Aceasta a ridicat tonul la politisti, desi era vinovata

Ieri, majoritatea iesenilor conducatori de autoturisme au inteles sa se supuna interdictiilor impuse de municipalitate in cadrul actiunii "In orasul meu, o zi fara masini", cu exceptia consilierului PSD Mirela Dobresanciuc, care, printre altele, s-a si inscris la alegerile preliminare din partid pentru a candida la Camera Deputatilor. Astfel, ieri, in cursul orei 12.20, Mirela Dobresanciuc se deplasa cu autoturismul personal pe bulevardul Stefan cel Mare si Sfant, care a facut parte din zona interzisa. Aceasta a fost oprita de agentii Politiei Rutiere deoarece a incalcat dispozitiile municipalitatii privind accesul in zona, dat fiind ca, dupa cum s-a mai precizat, bulevardul Stefan cel Mare a fost inclus in zona de interdictie a autoturismelor in cadrul actiunii "In orasul meu, o zi fara masini". "Va rog sa coborati din masina, deoarece trebuie sa dam o sanctiune", a spus agentul de circulatie. In momentul acela, Mirela Dobresanciuc s-a enervat si a ridicat tonul. "Ma grabesc foarte tare. Vreau sa ies din oras, locuiesc in zona, ce, nu am voie sa-mi iau si masina? Eu nu cred ca ati notat toate masinile care au intrat in zona interzisa", a spus Mirela Dobresanciuc. Aceasta face parte din structurile administratiei publice locale, fiind consilier judetean, si ar trebui sa dea exemplu in ceea ce priveste respectarea hotararilor Consiliului Local. Desi intentioneaza sa ajunga deputat, ieri nu a dat exemplu de corectitudine. Acestei intamplari destul de penibile i-a pus capat directorul tehnic al Primariei, Mihai Chirica, care a rugat politistii sa fie indulgenti, deoarece Mirela Dobresanciuc traversa cu autoturismul doar o mica parte din zona supusa interdictiei. In cele din urma, consilierul PSD s-a ales cu avertisment din partea politistilor si a putut pleca mai departe cu masina.
Constantin MAZILU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1284 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015087 (s)