News Flash:

Miroase a primavara la Urziceni

5 Noiembrie 2009
936 Vizualizari | 0 Comentarii
Miroase a primavara la Urziceni
• Unirea Urziceni ramane pe locul 2 in grupa G, dupa remiza din Ghencea in fata scotienilor de la Glasgow Rangers • McCulloch a deschis scorul cu 20 minute inainte de final, Onofras aducand egalarea cu un eurogol in minutul 88

Miroase a primavara in Baragan. Unirea Urziceni a reusit sa mai obtina un punct in Grupa G a Ligii Campionilor, dupa ce a terminat la egalitate, scor 1-1, cu Glasgow Rangers. McCulloch a deschis scorul cu 20 minute inainte de final, Onofras aducand egalarea cu un eurogol in minutul 88. Unirea a avut un inceput bun de partida, fiind mai mereu prezenta in jumatatea adversa, dar fara sa reuseasca sa pericliteze buturile aparate de McGregor. Abia dupa un sfert de ora de joc au reusit scotienii sa echilibreze meciul si sa urce mai consistent in jumatatea de teren a ialomitenilor. Dupa o semi-ocazie a lui Tibi Balan, care a avut primul sut pe spatiul portii al meciului, Arlauskis a avut primele emotii la un sut de la mare distanta, insa a tratat faza cu calm si a respins. Dupa alte cateva suturi de la distanta si centrari fara adresant, Brandan si Bilasco sau Frunza au incercat poarta adversa cu suturi de la peste 35 de metri, desi toate actiunile de atac le permiteau sa se apropie mai mult de poarta adversa. Suturile de la distanta ale Unirii au continuat si dupa pauza, fara a crea mare pericol la poarta adversa. Cu un sfert de ora inainte de expirarea timpului regulamentar, Onofras putea deschide scorul, insa, dupa ce a preluat elegant la limita offside-ului, acesta a sutat la coltul scurt, acoperit bine de portarul scotienilor. Dupa o alta ocazie mare a lui Bilasco, deschiderea de scor a venit impotriva cursului jocului la poarta lui Arlauskis, prins pe picior gresit de un sut cu dreptul de la distanta al lui McCulloch (79`), mingea muscand pamantul in fata portarului ialomitenilor. Onofras putea egala in acelasi minut. Un contraatac rapid al Unirii pornit de la punctul de la mijlocul terenului l-a gasit pe Onofras nemarcat in dreapta careului advers. Insa, intrat in unghi inchis, jucatorul Urziceniului l-a driblat pe portar si a tras cu sete, mingea fiind scoasa cu capul de Wilson de pe linia portii. Cu doua minute inainte de final, ieseanul Marius Onofras a ridicat publicul in picioare cu un sut magnific din afara careului direct in vinclu, executie de senzatie care a adus punctul egalizator meritat de Unirea Urziceni. In celalalt meci al grupei, FC Sevilla si VfB Stuttgart au terminat la egalitate, scor 1-1, cu nemtii egaland spre final, si Sevilla a obtinut deja calificarea in optimile Ligii Campionilor. Etapa viitoare, pe 24 noiembrie, Urziceniul va primi vizita FC Sevilla, in timp ce Stuttgartul joaca in deplasare la Glasgow Rangers. In partidele din celelalte grupe s-au mai inregistrat rezultatele: Grupa E: Fiorentina - Debrecen 5-2 (Mutu a inscris golul de 1-0), Lyon - Liverpool 1-1; Grupa F: Rubin Kazan - Barcelona 1-1, Dinamo Kiev - Inter Milano 1-2; Grupa H: Arsenal - AZ Alkmaar 4-1, Standard Liege - Olympiacos Pireu 2-0.

Clasament Grupa G

1. FC Sevilla 4 3 1 0 10-3 10p
2. Unirea Urziceni 4 1 2 1 6-5 5p
3. VfB Stuttgart 4 0 3 1 4-6 3p
4. Glasgow Rangers 4 0 2 2 4-11 2p


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1416 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022688 (s)

loading...