News Flash:

Mirosul de la morga Spitalului "Sf. Spiridon" nu a ajuns la nasul edililor

11 August 2004
758 Vizualizari | 0 Comentarii
•Autoritatile locale nu sunt interesate de situatia dezastruoasa in care se afla morga celui mai mare spital din Moldova •Primarul Gheorghe Nichita a declarat ca nu stie ce sa raspunda, iar prefectul a uitat sa mai raspunda la telefon

Situatia dezastruoasa de la morga Spitalului "Sf. Spiridon" nu a alarmat autoritatile locale. Dimpotriva, acestea au ridicat din umeri, mentionand ca nu au nici o treaba cu morga unitatii medicale. Este adevarat ca primarul Gheorghe Nichita nu este directorul spitalului pentru a face ceva in aceasta privinta, dar totusi este primarul municipiului Iasi, iar unitatea medicala mentionata este cea mai mare din Moldova. Mai mult, din punct de vedere administrativ, Spitalul "Sf. Spiridon" se afla in custodia Primariei. Contactat telefonic in cursul zilei de ieri, primarul Nichita a tinut sa precizeze ca nu stie ce raspuns sa dea in ceea ce priveste starea jalnica in care se afla morga celui mai mare spital din Moldova. "Nu stiu ce sa raspund. Ar trebui sa faca ordine Astarastoae (n.r. - prof. dr. Vasile Astarastoae, directorul Institutului de Medicina Legala). Nu mi-au cerut ajutorul niciodata. Nu este problema noastra ca tin cadavrele in asemenea conditii. Am inteles ca acolo exista o investitie pe linie de minister", a declarat primarul Gheorghe Nichita. Ca de obicei, prefectul judetului, Spiridon Cretu, nu a fost de gasit. In zadar a sunat telefonul acestuia. Probabil, prefectul ar fi avut acelasi raspuns ca de fiecare data cand i se cere parerea in legatura cu o problema legata de judetul pe care il conduce. Ba nu a auzit asa ceva, ba nu a citit presa, ba o sa se informeze si va da un raspuns la Sfantul Asteapta. Cu asa edili ai orasului, morga Spitalului "Sf. Spiridon" se va transforma intr-un focar de infectie si nimeni nu va fi vinovat de acest lucru. In schimb, edilii orasului pronunta aproape la orice conferinta de presa cuvintele care le-au devenit extrem de dragi: Uniunea Europeana. Chiar acestia cred ca Uniunea Europeana va umple buzunarele tuturor romanilor cu bani si va trimite convoaie de oameni care sa munceasca in locul acestora? Treziti-va, domnilor conducatori ai judetului, si puneti osul la treaba. Uniunea Europeana nu da nimic de pomana. A trecut perioada colacului cu lumanarea pe margine. Reamintim ca instalatia frigorifica de la morga Spitalului "Sf. Spiridon" nu functioneaza de cinci ani de zile, iar cadavrele sunt pastrate in conditii greu de imaginat. Angajatii de la morga au recunoscut ca unele cadavre sunt aruncate in saci si de multe ori sunt mancate de viermi.
Magda OLTEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1305 (s) | 22 queries | Mysql time :0.011931 (s)