News Flash:

Miscari de trupe in baschetul romanesc

5 Iulie 2002
895 Vizualizari | 0 Comentarii
Catalin Burlacu da probe de joc in Italia

•Dragan Petricevic, fostul antrenor al echipei Poli Moldrom Iasi, care a cucerit trei titluri nationale in Romania cu "U" Cluj si West Petrom Arad, a fost nevoit sa paraseasca actuala campioana nationala

Cu totul surprinzator pentru West Petrom Arad, cucerirea celui de-al doilea titlu consecutiv a insemnat un adevarat punct de rascruce si anume finalul "Erei Petricevic". Aceasta pentru ca binecunoscutul antrenor sarbo-bosniac Dragan Petricevic, fostul tehnician al formatiei Poli Moldrom Iasi in anii din urma, a pus punct colaborarii sale cu gruparea aradeana, aceasta despartire fiind cauzata si de unele neintelegeri cu presedintele clubului, Dan Gabriel Boric. Mai mult chiar, dintre "stranierii" echipei vor ramane la Arad doar Simunavic si Milijan Marjanovic, acesta din urma doar daca va ajunge la o intelegere cu conducerea West Petrom-ului, deoarece se afla la final de contract. Tot la final de contract se gaseste si Rares Apostol, care insa va continua, mai mult ca sigur, sa evolueze la Arad. Tot la West Petrom Arad au evoluat si pivotii ieseni Catalin Burlacu si Mitica Anghel, adusi de Dragan Petricevic la echipa campioana. In viitoarea editie de campionat, West Petrom va apela, dupa toate probabilitatile, tot la un antrenor strain, surse din anturajul clubului lasand sa se inteleaga ca se va apela la un antrenor de culoare din Statele Unite, acesta urmand sa soseasca la Arad insotit de 2-3 conationali. Dar acestea sunt simple zvonuri care se vor concretiza (sau nu) pana la reunirea lotului prevazuta in jurul datei de 20 iulie.

•Un sfert de veac sarbatorit la Bologna

In prezent, "Cata" Burlacu (care a implinit miercuri 25 de ani) este plecat in Italia, la Bologna, la un "camp" de jucatori. In primele meciuri, Catalin Burlacu s-a evidentiat printre zecile de baschetbalisti din toata lumea, inclusiv americani, si a primit un tricou "simbol" pentru cel mai bun jucator al turneului. El asteapta oferte de la echipele din strainatate, inclusiv din Italia, chiar daca mai are alti doi ani de contract cu West Petrom Arad.
La sosirea pe aeroportul din Bologna, Catalin Burlacu a fost asteptat de mai multi fani locali, care s-au oferit sa-l gazduiasca pe intreaga durata a turneului. De mentionat ca pivotul iesean Burlacu a ajuns in Italia pe cont propriu, sub indrumarea impresarului sau bosniac, cel care are sub contract mai multi jucatori, inclusiv pe Dragan Petricevic. Dupa toate probabilitatile, Dragan Petricevic va parasi si el Romania, probabil pentru o echipa din Spania.

•BC ICIM Arad a ramas fara jucatoare

Nici in ceea ce priveste echipa de fete BC ICIM Arad vestile nu sunt prea incurajatoare, Dan Moraru, recent instalat la conducerea tehnica a vicecampioanei baschetului feminin, avand suficiente dureri de cap. Aceasta pentru ca, dupa incheierea trecutei editii de campionat, jucatoarele din Belarus Olga Iaroscka si Alesya Bellevich au parasit Aradul, clubul aradean nefiind dispus sa cheltuiasca banii necesari pentru a le obtine dreptul de munca si, implicit, de sedere in Romania. De asemenea, Laura Nitulescu si Anca Stoenescu, readuse la Arad cu mari eforturi financiare in iarna trecuta, fara insa a confirma prin evolutiile lor, au anuntat ca nu mai doresc sa-si continue cariera la BC ICIM. Bianca Dragus, aflata si ea la final de contract, intentioneaza sa paraseasca Aradul, tratativele de transfer la o grupare din Ungaria urmand sa fie finalizate in perioada urmatoare.
Dan TEODORESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1516 (s) | 22 queries | Mysql time :0.036007 (s)