News Flash:

Misiune imposibila pentru baschetbaliste

13 Noiembrie 2005
766 Vizualizari | 0 Comentarii
•CS National Iasi - BC Icim Arad, in etapa a IX-a a Diviziei A de baschet feminin •Echipa ieseana, singura din prima liga care nu a obtinut nici o victorie pana acum, va fi condusa de pe banca tehnica de presedintele Marius Cosoi •Misiunea iesencelor este insa imposibila in fata unei formatii care nu a pierdut nici un joc pana acum

Cu un nou antrenor pe banca tehnica, in persoana presedintelui Marius Cosoi, formatia de baschet feminin CS National are astazi o misiune imposibila in etapa a IX-a a Diviziei A, impotriva echipei BC Icim Arad. Jocul, care se va disputa in Sala Polivalenta, cu incepere de la ora 11.00, va pune fata in fata gruparile clasate la cei doi poli ai ierarhiei interne. Astfel, unei echipe care nu a castigat nici un meci in actuala editie de campionat i se va opune o formatie care a castigat toate partidele disputate pana acum in acest sezon de Divizia A. De altfel, pana la finalul turului, iesencele vor avea trei meciuri infernale, tocmai impotriva primelor trei clasate in esalonul de elita. Dupa meciul de astazi cu BC Icim Arad, CS National va intalni in deplasare formatia Livas Targoviste, liderul la zi in clasamentul intern, urmand ca in ultimul joc din acest an, tot in deplasare, iesencele sa intalneasca echipa Sportul Studentesc. In aceste conditii, baschetbalistele de la CS National, ramase acum si fara antrenorul Maricel Luchian, demis dupa infrangerea rusinoasa suferita in fata echipei CSU Oradea, au toate sansele sa termine prima parte a sezonului pe ultimul loc in clasament si fara nici un succes la activ. Mai mult decat atat, din cate se pare singura sansa de supravietuire in prima divizie a gruparii pregatite acum de Marius Cosoi este sa invinga in retur, la doua puncte distanta, formatia Somesul Dej, rezultat cu care iesencele ar putea evita retrogradarea. Meciul de astazi dintre CS National si BC Icim Arad va fi arbitrat de cuplu Istvan Bertalan - Ionut Andronache, prestatia cavalerilor fluierului urmand sa fie supervizata de comisarul Romi Stanciulescu. In afara disputei din Sala Polivalenta, in runda a noua a Diviziei A de baschet feminin mai sunt programate meciurile: Livas Targoviste - Sportul Studentesc Bucuresti; Rapid CFR Marfa Bucuresti - Magic Sibiu; CET Govora - Universitatea Cluj; Olimpia Bucuresti - Somesul Dej. Formatia CSU Oradea sta in aceasta etapa.
Florin BRIAUR
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1407 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022943 (s)

loading...