News Flash:

Misterul stafiei din fotografie a fost rezolvat!

2 Octombrie 2010
1906 Vizualizari | 0 Comentarii
Misterul vechi de 15 ani al unei fotografii, ce se presupune ca infatiseaza stafia unei tinere fete, a fost, in sfarsit, elucidat. Figura enigmatica i-a chinuit ani de-a randul pe locuitorii unui orasel din Anglia, care au fost convinsi ca urbea lor este bantuita. Dar au avut si de castigat de pe urma acestui lucru. Orasul, denumit pentru o bucata de timp "Orasul stafiei", a atras o gramada de turisti. In final, se pare ca la mijloc ar fi vorba de o sarlatanie.

Un fotograf amator, Tony O'Rahilly, a surprins imaginea in timp ce facea fotografii la incendiul din 19 noiembrie 1995, care a distrus Primaria din Wem – Shropshire. Dupa ce a developat filmul, Tony O'Rahilly a fost convins ca a surprins imaginea unei fetite, imbracata cu haine de epoca, care statea chiar in mijlocul focarului si se uita fix in camera lui.

Tony O'Rahilly, care a murit in 2005, a negat tot timpul ca ar fi trucat fotografia, denumita “Stafia din Wem”, care a aparut la loc de cinste in toate ziarele importante din lume. Localnici i-au sustinut teoria si au spus ca au facut cercetari in urma carora au stabilit ca figura din fotografie a existat si in viata reala, i-a apartinut lui Jane Churm, de 14 ani, care a murit intr-un incendiu din 1677, care a cuprins cladirea primariei de la acea vreme. Au spus ca a fost o coincidenta care a determinat spiritul fetitei sa-si faca aparitia.

Dar un localnic de 77 de ani, Brian Lear, a pus in sfarsit capat misterului, dupa ce a observat o asemanare izbitoare intre chipul fetei din fotogtafie si imaginea unei tinere dintr-o carte postala publicata in ziarul lui, cu zeci de ani inainte. Cartea postala aparuta in ziar, la sectiunea “Povesti din trecut” infatiseaza o strada din Wem din 1922. In imagine apare si o fata, ce sta in fata usii unui magazin si care seamana izbitor cu “Stafia din Wem”.

Cele doua imagini au fost comparate si s-au gasit multe elemente comune, astfel incat putini sunt cei care mai cred acum in “Stafia din Wem”.

Fotografia “Stafia din Wem” a fost pusa pe o placa amplasata pe zidul noii primarii din Wem. Orasul a fost denumit pentru scurt timp “Orasul stafiei” si a atras sute de turisti in fiecare an.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1275 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013253 (s)