News Flash:

Mistreanu ramane ferm pe pozitii

7 Septembrie 2000
1151 Vizualizari | 0 Comentarii
•Rau-platnicii sunt aratati cu degetul •Unii administratori se fac responsabili de actuala campanie de debransari •Conducerea RAT sustine infiintarea asociatiilor de locatari la nivel de bloc sau de scara •Mistreanu vrea sa spulbere mitul Administratiei de Cladiri •Incalzirea si apa calda, pentru un apartament cu trei camere, va costa un milion de lei Campania de debransare a blocurilor de la reteaua de distributie a agentului termic are toate sansele sa fie castigata de RA Termoficare. In sprijinul RA Termoficare stau evidentele potrivit carora zeci de mii de ieseni nu si-au platit energia termica in ultimii trei ani. "Situatia este fara precedent. Vom da o replica pe masura indiferentei pe care au manifestat-o administratorii care au avut obligatia sa gospodareasca asociatiile pe care le reprezinta. CET ne-a avertizat ca nu va furniza agent termic din cauza incasarilor reduse. Nu avem nici o rezerva atunci cand debransam asociatiile rau-platnice. Trebuie avut in vedere faptul ca rau-platnicii s-au eschivat de la achitarea serviciilor. A sosit scadenta. Nimic nu-i mai poate acoperi. Incercam, in limita posibilitatilor, sa-i protejam pe cei bun-platnici", a declarat Romeo Mistreanu, administratorul RA Termoficare. Potrivit aceleiasi surse, majoritatea administratorilor se fac vinovati de actuala situatie. "Cei mai multi administratori au afisat listele de plata doar pana in luna mai. Locatarii nu au avut posibilitatea sa cunoasca sumele pe care trebuiau sa plateasca pana in prezent. Este o deficienta ce ar trebui remarcata de locatari. Recomand si sustin infiintarea asociatiilor de locatari la nivel de bloc sau de scara. Acest tip de asociatii au fost scutite de calvarul debransarilor. Ele sunt mai usor de administrat si de verificat. Alegerea este la indemana locatarilor. Ei ar trebui sa-si manifeste optiunea din moment ce platesc pentru utilitatile furnizate de regiile locale. Iesenii trebuie sa inteleaga faptul ca mitul Administratiei de Cladiri nu are ce cauta in calculele locatarilor. Vreau ca asociatiile de locatari sa se transforme in asociatii de proprietari. Modul de administrare apartine in intregime locatarilor", a mentionat administratorul Romeo Mistreanu. Pana la sfarsitul lunii septembrie, RA Termoficare va debransa de la reteaua de distributie a energiei termice unul din patru apartamente existente in oras. Debutul campaniei de debransare de la reteaua de distributie a energiei termice, care a fost dictata de cresterea nivelului creantelor populatiei catre RA Termoficare, a fost caracterizat favorabil. Administratorul Romeo Mistreanu a accentuat asupra cresterii cheltuielilor la intretinere in contextul majorarii pretului energiei termice. "Deocamdata, nu am primit nimic oficial, dar pot afirma ca incalzirea si apa calda pentru un apartament cu trei camere, pentru o luna de iarna, ar putea ajunge la aproximativ un milion de lei. Nu cred ca noile tarife mai lasa loc unor comentarii. Locatarii sunt singurii responsabili, prin asociatiile pe care le vor infiinta, de propriul confort", a conchis administratorul Romeo Mistreanu.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1473 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031845 (s)