News Flash:

Mitul Nichita

11 Decembrie 2000
972 Vizualizari | 0 Comentarii
Este foarte curios si, desigur, jenant, ca romanii au inceput sa-si ignore miturile care ii reprezinta. Vina, aruncata pe agitatiile sociale, pe tranzitia ultimilor zece ani, nu are acoperire. Gasesc o datorie a fiecaruia de a actualiza si propasi (cu o vorba pasoptista) orice mare valoare culturala. De altfel, dupa asta iti poti da seama daca un popor este invingator sau invins.
Generatia noastra a inceput sa scrie in momentul in care exista deja mitul Nichita. Prin urmare, cei care iesiseram sa cucerim lumea cu un brat de metafore, ne-am trezit invatand lectia Nichita Stanescu, fascinati de omul Nichita, ramas un vesnic adolescent, fascinati de miracolul operei. imi amintesc de emotia unei dupa-amieze de vineri, o zi de octombrie a anului 1981, in care l-am vizitat pentru prima oara pe poet; si pe care am numit-o, desigur, emotia Nichita Stanescu. Atunci, impreuna cu prieteni poeti, am descins in apartamentul sau din Piata Amzei, avand tot timpul sentimentul ca-mi este dat privilegiul de a cunoaste pe cel mai mare poet roman de dupa Eminescu, Blaga si Arghezi. Cu privirea-i invaluitoare si zambetul de zeu tanar, Nichita a avut grija sa alunge, in cateva clipe, distanta dintre noi. Era un maestru al dialogului, o uimitoare fabrica de spontaneitati, un sofist intarziat si un saman irezistibil. invata pe oricine cate ceva, desi nu avea aerul s-o faca. Puteai oricand sa inveti de la Nichita generozitatea. Avea multi prieteni. De altfel, cateva mii dintre poemele sale sunt daruri facute prietenilor, de acest truditor cu gandul si cuvantul pe ogoarele limbii romane, patria sa, cum ii placea sa spuna.
De la el generatia noastra a invatat insurgenta limbajului si temeritatea viziunii. Poet al armoniei tragice, rasturnand o traditie, Nichita a impus o traditie. Genial creator de limbaj poetic, toata viata n-a facut decat sa se schimbe in cuvinte, sa fie el insusi, sa vorbeasca limba marii si inconfundabilei sale poezii. Cum singur a spus-o, a inventat hemografia, adica scrierea cu sine insusi.
Acum, cand ne-a lasat doar amintirea trecerii prin lume, Nichita Stanescu ne este un nume adunat pe o mare carte a literaturii noastre.

Daniel CORBU

"Pe Nichita Stanescu nu l-a tentat desavarsirea, le-a recunoscut-o ilustrilor sai inaintasi interbelici, a simtit primejdia epigonismului, dar nu s-a resemnat in epigonism. Nu s-a vrut a fi marele poet, ci poetul pur si simplu. E si motivul pentru care, intr-un fel, a facut din fiecare text o arta poetica, un demers niciodata implinit. L-a obsedat imperfectiunea si nu perfectiunea, oul, si nu sfera. A incercat cu disperare sa scoata lirica romaneasca din ceea ce am putea numi criza, impasul desavarsirii, impas in care, intr-un fel, a intrat marea poezie interbelica, o poezie a inflatiei marilor valori. Nu se mai putea perfectiona nimic. Arghezi, Bacovia, Barbu, Blaga, Adrian Maniu, Pillat, Voiculescu, Philippide fac auzit acordul final, apoteotic al cantecului intonat la inceputuri de Vacaresti si de Carlova. "Cresterea limbii romanestix a atins cota maxima, a trecut de ea transformandu-se in proliferare a manifestarilor decadentei, cele avangardiste interbelice si cele realist-socialiste postbelice, ambele fiind expresia unor dogme ce proclamau cu disperare innoirea. Acesta era si semnul ca nu se mai putea primeni nimic. in asemenea conditii, Nichita Stanescu nu a mai vrut sa continue, ci s-a incumetat sa ia totul de la inceput".

Daniel Dimitriu - critic literar
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1324 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017807 (s)