Actualitate

Moartea lui Vladimir Putin, descifrată de un celebru numerolog! Când și cum ar putea avea loc

Publicat: 25 mart. 2022
moartea lui Vladimir Putin
Tot mai multă lume crede că Vladimir Putin va fi înlăturat de la putere de cei din jurul său

După ce Rusia a invadat Ucraina, moartea lui Vladimir Putin a fost prezisă sau anticipată de foarte multă lume, fie că vorbim despre clarvăzători, astrologi ori oameni politici. În timp ce unii dintre aceștia cred că liderul de la Kremlin va fi eliminat de cei din jurul său, există și anumite voci care îi prevestesc o moarte naturală. Două dintre cele mai cunoscute persoane de la noi care au făcut preziceri despre sfârșitul lui Putin sunt Mihai Voropchievici și Carmen Harra.

Pe 24 februarie 2022, Vladimir Putin le-a ordat trupelor din Rusia să invadeze Ucraina, iar în acel moment întreaga istorie a omenirii a început să fie rescrisă. Chiar dacă era și înainte în centrul atenției, de la acea dată Vladimir Putin a devenit, poate, cel mai mediatizat om de pe planetă. Evident, alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care este considerat un erou în lumea întreagă!

După cum lesne se poate constatat, războiul dintre Rusia și Ucraina este departe de a se încheia. Astfel, multă lume a început să vorbească despre președintele rus și despre ce soartă va avea acesta. Printre cei interesați de soarta lui Vladimir Putin se află și numerologul român Mihai Voropchievici, care i-a făcut analiza numerologică liderului de la Kremlin, care este născut pe 7 octombrie 1952. Totodată, Voropchievici a vorbit despre moartea lui Putin, dezvăluind când și cum ar putea avea loc acest lucru.

Mihai Voropchievici, despre moartea lui Vladimir Putin

Anul nașterii este sub influența cifrei 1. Înseamnă lider, puternic, individualist. S-a născut să fie lider. El, practic, își urmărește țelurile. Fiind născut în ziua de 7, toate laturile negative ale lui 7 la el sunt activate și, dacă le adunăm pe toate astea, vom vedea că are tot 7 și cifra de destin. Asta înseamnă două datorii karmice pe tot ce înseamnă ajutorare, respect față de alte persoane. 7 este secretos, nu scoți nimic de la el. Știe să păstreze secrete. Ca dovadă, fiecare a dat cu presupusul și el a acționat în secret. Dar 7 este introvertit, este foarte deștep și rezolvă la nivel intuitiv, comunicarea e mai puțină.

Cu patru de 1, vibrația lui 1, în poziția de a avea patru în diagramă, se traduce cam așa: «Cine se teme de mine, înseamnă că mă respectă». Cu alte cuvinte, ei trebuie să se teamă, iar el, în momentul în care îi vede pe toți că se tem, consideră că abia atunci e respectat. Este tipul de oligarh care trăiește și se alimentează din frica oamenilor. Are și niște calități extrasenzoriale. El este unul, dar mai sunt încă trei care îl pot vinde în orice clipă. Trădarea îl poate opri pe Vladimir Putin, atât.

Zero este cifra în care omul este pur și simplu căzut la pământ, nu mai poate să facă nimic. În 2023 intră pe incidența lui. Chiar dacă anul ăsta se dă mare zmeu, în 2023 este un final, pentru că deja și l-a pregătit singur în cifra morții, în cifra cuceririlor, a distrugerilor. El aici nu creează, el distruge efectiv. Și distruge, pentru că 4 reprezintă și crucea cardinală. Moare de moarte naturală. El nu mai are niciun fel de drepturi, pentru că singur și le pierde și singur și le îngrădește”, a spus Mihai Voropchievici despre liderul de la Kremlin.

Și Carmen Harra a prevestit căderea lui Putin

În altă ordine de idei, și clarvăzătoarea Carmen Harra a prezis noi evenimente pentru Vladimir Putin. Aceasta a spus că populația rusă se va delimita de conducătorul ei și îl va lăsa singur. De asemenea, celebra prezicătoare a mai precizat și că Vladimir Putin va fi eliminat de doi oameni.

Rușii, încet-încet, se vor da deoparte, el amenință cu arma nucleară, dar să nu uităm că trebuie încă doi oameni să apese pe buton. Iar acești doi oameni, nu numai că nu vor apăsa pe buton, probabil că vor face tot posibilul să îl elimine. El nu va mai fi la conducere Rusiei”, a spus Carmen Harra.

Nu în ultimul rând, chiar dacă a vorbit despre îndepărtarea de la conducere a liderului de la Kremlin, Carmen Harra nu a făcut și preziceri despre moartea lui Vladimir Putin. Dincolo de toate acestea, rămâne de văzut cât adevăr este în cele spuse de Mihai Voropchievici ori Carmen Harra.




Adauga un comentariu