News Flash:

Modificarea Codului Fiscal distruge sectorul auto din Romania

8 Aprilie 2009
805 Vizualizari | 0 Comentarii
Modificarea Codului Fiscal distruge sectorul auto din Romania
• Aprobarea modificarilor Codului Fiscal, in urma carora firmele nu vor mai putea sa deduca anumite cheltuieli legate de achizitionarea si intretinerea masinilor, va produce un dezastru in sectorul auto, iar firmele de leasing ar putea disparea de pe piata • Potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, firmele nu vor mai avea posibilitatea sa deduca taxa pe valoare adaugata (TVA) pentru achizitiile de vehicule motorizate de pana la 3,5 tone si cu maxim noua scaune, inclusiv al soferului, prevederea aplicandu-se si clientilor firmelor de leasing financiar

Aprobarea modificarilor Codului Fiscal, in urma carora firmele nu vor mai putea sa deduca anumite cheltuieli legate de achizitionarea si intretinerea masinilor, va produce un dezastru in sectorul auto, iar firmele de leasing ar putea disparea de pe piata, sustin reprezentantii Asociatiei Producatorilor si Importatorilor Auto (APIA). Potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, firmele nu vor mai avea posibilitatea sa deduca taxa pe valoare adaugata (TVA) pentru achizitiile de vehicule motorizate de pana la 3,5 tone si cu maxim noua scaune, inclusiv al soferului, prevederea aplicandu-se si clientilor firmelor de leasing financiar. De asemenea, potrivit propunerii de modificare, TVA nu mai poate fi dedusa nici pentru cumpararea de bunuri destinate vehiculelor, inclusiv carburanti, lubrifianti, piese de schimb sau componente pentru intretinere, reparatii sau modificari in regie proprie. Asociatia considera ca nedeductibilitatea TVA la achizitia de autoturisme contravine practicii europene si nu va aduce nici un aport real la buget, singura consecinta fiind scaderea spectaculoasa a vanzarilor de autoturisme. Potrivit APIA, peste 70 la suta dintre vanzari sunt in acest moment catre persoane juridice, iar nedeductibilitatea TVA ar putea determina clientii sa se orienteze spre solutii care sa ocoleasca prevederea, aceste solutii fiind, de regula, in afara cadrului legal sau fiscal.
Producatorii si importatorii spun ca limitarea deducerii cheltuielilor cu service-ul la 30 la suta va determina majoritatea beneficiarilor sa lucreze la negru in unitati neautorizate.
APIA considera ca prin proiectul de modificare a Codului Fiscal, Ministerul Finantelor Publice propune de fapt un blocaj pe piata auto si in sectoarele care depind in mare masura de acesta, cum ar fi service-ul, leasing-ul si asigurarile. Eventuala modificare a Codului Fiscal se va reflecta in incasarile la buget din taxe si impozite ori contributii la fondurile de asigurari sociale. Toate acestea vor fi mai mici ca urmare a concedierilor determinate de scaderea activitatilor de vanzare, mentenanta si reparatii auto. De la prevederile privind eliminarea deductibilitatii TVA fac exceptie vehiculele utilizate in scop comercial, in vederea vanzarii si cele pentru transportul de persoane cu plata, inclusiv pentru activitatea de taxi.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.8532 (s) | 22 queries | Mysql time :0.728233 (s)