News Flash:

Modificari ale examenului auto

17 Februarie 2010
2611 Vizualizari | 0 Comentarii
Senatorii din Comisia juridica au aprobat, ieri, o initiativa legislativa prin care se propune ca persoana declarata "respinsa" la proba practica de conducere a vehiculului în traseu sa se poata reprograma la aceasta fara sustinerea unui nou examen teoretic. Potrivit propunerii legislative, reprogramarea nu poate fi facuta mai tarziu de un an de la data absolvirii cursurilor, cu conditia efectuarii într-un interval de 30 zile a unui nou curs de pregatire practica redus la jumatate ca numar de ore de pregatire. Propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Ordonantei 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice a fost amendata de senatorii juristi astfel încat rezultatele examinarii la proba teoretica finalizata prin calificativul "admis" sa ramana valabile pentru o perioada de 12 luni de la data încheierii cursurilor de pregatire, si nu de la data de la care persoana a sustinut examenul, asa cum era în propunerea initiala. Initiativa legislativa mai stipuleaza ca persoana declarata admisa la proba teoretica, dar care nu se prezinta la proba practica de conducere a vehiculului în traseu într-un termen de cel mult un an de la data absolvirii cursului, este declarata "respinsa", urmand sa efectueze un nou curs de pregatire.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

initiativa legislativa propunerea legislativa
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1460 (s) | 24 queries | Mysql time :0.036592 (s)