Sport

Moldova sportiva – pe drumul de la amatorism la profesionism

Publicat: 12 iun. 1999

Privit sau nu cu simpatie, iubit sau hulit, fenomenul sportiv a stirnit mereu pasiuni si orgolii, bucurii si tristeti.
Nici aceasta parte a tarii nu face exceptie de la regula. Aruncindu-ne ochii pe harta sportului moldovean situatia pare a fi imbucuratoare.
Iasul are echipe in primul esalon (Penicilina, Moldrom, CSM Iasi, „Poli” Nena), citeva in esalonul secund („Poli” – fotbal, handbal masculin) si divizia a treia (CFR Pascani). Neamtul pare a fi cel mai reprezentativ judet al Moldovei, cu multe echipe in cupele europene (Ceahlaul – Intertoto, Fibrex Savinesti – in europene la handbal si volei masculin), altele in prim planul primei divizii (Unic P. Neamt – volei feminin, Fibrex Savinesti – handbal feminin). Alaturi de el Bacaul isi trimite ambasadorii in Intertoto (FC Bacau) si in cupa europeana la volei („U” Amicii Bacau – volei feminin), iar Galatiul a reusit performante notabile cu Otelul (fotbal si handbal feminin).
In rest cam nimic: la Suceava, Foresta a retrogradat in Divizia B, Vasluiul are o echipa in Liga Nationala de rugby (Rulmentul Birlad) si doua in esalonul trei al fotbalului romanesc (Rulmentul si Spitalul Municipal Vaslui), iar Botosaniul doar una in Divizia C de fotbal (Unirea Botosani).
Din pacate anul acesta nici o echipa moldava nu a cistigat vreun titlu national, campioana de anul trecut a voleiului feminin romanesc („U” Bacau) fiind detronata de Rapid Bucuresti.
Razvan COSTIN



loading...

Adauga un comentariu