News Flash:

Moldova Tricotaje SA va ramane pe intuneric

18 Ianuarie 2006
861 Vizualizari | 0 Comentarii
•Daca nu plateste o parte a datoriilor in doua zile, fabrica de tricotaje va ramane fara energie electrica

Societatea comerciala Moldova Tricotaje SA va ramane in scurt timp fara energie electrica, deoarece nu a fost achitata inca datoria fata de E.ON Moldova SA (fosta Electrica SA). Peste doua zile expira termenul in care fabrica ieseana de tricotaje ar fi trebuit sa achite macar o parte din banii pe care ii datoreaza furnizorului de energie electrica, urmand ca restul datoriei sa fie platita in mai multe transe. Furnizarea electricitatii a mai fost o data intrerupta, tot din cauza datoriilor, insa directorul Ladislau Buda a reusit sa discute datoriile cu furnizorul de electricitate, obligandu-se totodata sa plateasca o parte din restantele de plata. Cum nu au fost facute plati inca, pe 20 ianuarie fabrica ieseana va ramane pe intuneric. Astfel, Moldova Tricotaje SA nu va mai putea onora contractul pe care a reusit sa il incheie cu mare greutate, prin care confectioneaza produse pentru o firma din Portugalia. De altfel, probleme sunt si in cazul furnizorului de energie termica, la care sunt inregistrate datorii colosale. Si caldura a fost intrerupta, insa a fost reluata furnizarea acesteia in urma cu cateva zile. Afara de datoriile fata de furnizorii de utilitati, exista restante si fata de angajati. Doar angajatii de la Sectia Confectii au primit avansul pe luna ianuarie, nu insa si restantele salariale din lunile anterioare. Totusi, cei de la confectii se afla intr-o situatie fericita, deoarece restul angajatilor nu au primit nici un ban de mai multe luni, cu toate ca in contractul colectiv de munca era prevazut sa primeasca 75 la suta din valoarea salariului, cu toate ca nu lucreaza. Ba chiar au fost folositi de unitate o perioada, dupa ce administratia firmei a promis ca le va acorda salariile restante, insa deocamdata nu au primit nici un ban.
Silviu DASCALU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1373 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019323 (s)