Titlurile zilei

Moment istoric, astăzi, la Iași! După ani și ani, într-o clădire-simbol din oraș se va putea intra din nou. Publicul va avea parte de un moment special cu 200 de preoți – FOTO, LIVE VIDEO

Publicat: 15 sept. 2021
Imagini din interior și cu Catedrala Catolică
Consacrarea Altarului și redeschiderea Catedralei "Adormirea Maicii Domnului", din Iași, vor avea loc astăzi, 15 septembrie 2021, începând cu ora 10:30. Biserica Catolică o sărbătorește în aceeași zi pe Sfânta Fecioară Maria Îndurerata

Astăzi, 15 septembrie 2021, începând cu ora 10:30, Biserica Catolică o sărbătorește pe Sfânta Fecioară Maria Îndurerata. Cel care va prezida Liturghia de Sfințire va fi PS Iosif Păuleț, episcop de Iași. Cu acest prilej este programat și momentul de consacrare a Altarului și redeschiderea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, începând cu ora 10:30

Consacrarea Altarului și redeschiderea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Iași vor avea loc astăzi, 15 septembrie 2021, începând cu ora 10:30. Biserica Catolică o sărbătorește în aceeași zi pe Sfânta Fecioară Maria Îndurerata. Catedrala este biserica principală a unei episcopii, locul în care slujește episcopul. Cel care va prezida Liturghia de Sfințire va fi Preasfințitul (PS) Iosif Păuleț, episcop de Iași. La eveniment vor participă 10 episcopi, aproximativ 200 de preoți din dieceză și din afara acesteia, oaspeți din străinătate, oficialitati locale. De asemenea, vor fi prezenți membri ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, care au intermediat finanțarea proiectului din partea Uniunii Europene (UE), sponsori ai Catedralei, arhitecți, ingineri, constructori, persoane care au contribuit la finalizarea lucrărilor.

UPDATE: La aceste momente a început Sfânta Liturghie de consacrare a altarului și redeschidere a Catredralei Adormirea Maicii Domnului din Iaşi.

Ritualul religios este oficiat în prezenţa a zece episcopi, 200 de preoți și sute de credincioși.


Sursă video: Ercis Media

În noul Altar al Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Iași vor fi introduse relicvele din Altarul vechi

Binecuvântarea catedrei episcopului, rugăciunea de consacrare și ungerea altarului cu untdelemn sfințit, depunerea relicvelor în Altar sunt câteva dintre momentele semnificative ale ritualului de Sfințire. În noul Altar vor fi introduse relicvele din Altarul vechi, relicvele Sfinților Apostoli Filip și Iacob, ale Sfântului Hipolit, martir, și cele ale fericiților români: Anton Durcovici, Vladimir Ghika, Veronica Antal, Ieremia Valahul și Vasile Aftenie. În preajma acestui moment istoric, PS Iosif Păuleț a trimis o scrisoare pastorală, cu titlul „Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Iași – casă a lui Dumnezeu și biserica-mamă a Diecezei de Iași”.

„Acest eveniment solemn, pe care ne pregătim să-l celebrăm, reprezintă cu adevărat un moment istoric în viața Diecezei de Iași, dar, în același timp, este și o ocazie de reflecție spirituală și de reînnoire eclezială pentru întreaga noastră comunitate diecezană. Suntem chemați nu doar să admirăm aspectul exterior, istoric sau artistic al Catedralei, ci, mai ales, să redescoperim importanța ei ca Biserică – mamă, casă de rugăciune și de sfințire pentru toți credincioșii, semn al comuniunii în credința cu apostolii și cu urmașii lor”, a transmis PS Iosif Păuleț.

Proiectul „Restaurare, consolidare și integrare turistică Catedrala veche romano-catolică «Adormirea Maicii Domnului» din Iași

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, fiind construită de aproximativ 250 de ani, a devenit foarte vulnerabilă din cauza intemperiilor timpului, mai ales din cauza cutremurelor, astfel încât structura de rezistență a clădirii a suferit foarte mult. Fisurile și crăpăturile care începuseră să apară la ziduri au făcut ca biserica să nu mai poata fi utilizată, deoarece era un real pericol pentru toți cei care intrau. De asemenea, picturile din biserică erau într-o stare avansată de degradare, ceea ce făcea ca imaginile să fie greu perceptibile.

Fiind un monument istoric clasa A, costurile pentru un astfel de proiect au fost foarte ridicate, fiind depus un dosar și realizându-se apoi un contract de finanțare al proiectului „Restaurare, consolidare și integrare turistică Catedrala veche romano-catolică «Adormirea Maicii Domnului» din Iași”, care a fost semnat la 14 decembrie 2017, la sediul Episcopiei de Iași. Contractul a permis acordarea finanțării nerambursabile de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice (MDRAP) și Fondurilor Europene în calitate de autoritate de management pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 pentru implementarea proiectului. Lucrările efective de consolidare și restaurare la Catedrală au început la 14 iunie 2018.

Mărturiile istorice confirmă existența la Iași, încă de la începuturile vieții urbane, a unei biserici romano-catolice

Mărturiile istorice confirmă existența la Iași, încă de la începuturile vieții urbane, a unei biserici romano-catolice. De-a lungul timpului, a fost menționată o biserică de lemn, apoi una de lemn cu fundament de piatră, ajungându-se, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, la actuala biserică de piatră. Lucrările la biserica de piatră au fost începute în anul 1782 de pr. Anton Mauro și finalizate în 1789 de prefectul Misiunii Franciscane din Moldova, pr. Fidelis Rochi, biserica fiind sfințită la 15 august același an. Amplele lucrări de restaurare și mărire a edificiului, efectuate între anii 1869 și 1873 sub coordonarea episcopului Giuseppe Salandari, au făcut din Biserica „Adormirea Maicii Domnului” un lăcaș de cult vrednic de orașul Iași, centrul cultural și spiritual al Moldovei.

Din punct de vedere arhitectural, biserica reprezintă un exemplu unic de artă barocă în Moldova

Din punct de vedere arhitectural, biserica reprezintă un exemplu unic de artă barocă în Moldova. Altarul principal a fost lucrat la Roma, iar cele laterale la Padova, cu marmură adusă de la Veneția, iar pictura a fost realizată în anul 1869 de călugărul franciscan Giuseppe Carta din Palermo. La 27 iunie 1884, odată cu fondarea Episcopiei Romano-Catolice de Iași, biserica va căpăta statutul de catedrală, facilitând celebrările liturgice solemne care au rămas în memoria comunității locale, dar și a întregii Dieceze de Iași. Această biserică va rămâne mereu catedrala principală a Episcopiei Romano-Catolice de Iași. Alături de această catedrală a fost construită între anii 1992 și 2005 o catedrală nouă, cu hramul „Sfânta Fecioară Maria, Regina” din Iași, sfințită la 1 noiembrie 2005, și care oferă spațiul necesar pentru celebrarea marilor evenimente din viața diecezei.

Frumusețea și bogăția spirituală a Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Iași este dată și de elementele importante de patrimoniu

Frumusețea și bogăția spirituală a Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Iași este dată și de elementele importante de patrimoniu, dar și prin noutățile aduse în ultimii cinci ani, printre acestea putând fi amintite:

liniile artei arhitecturale baroce, completate cu pictura catedralei, care a fost executată în anul 1869 de către călugărul franciscan Giuseppe Carta din Palermo; Altarul principal vechi și cele două Altare secundare, care au fost executate la Padova, cu marmură de Carrara, în anul 1874; candelabrul din bronz „Geriani” din cupola centrală, precum și candelabrele mici aduse de la Paris în anul 1904; orga clasică adusă în anul 1904 de la Jägerndorf – Austria; amvonul clasic cu basoreliefuri aurite, realizat în anul 1868; „catedra” (scaunul) episcopului; icoanele de la Calea Crucii, aduse de la Viena în anul 1873; cele două clopote aduse de la Viena și instalate în anul 1777; în exterior, pe peretele sudic, se află un ceas solar, realizat în anul 1813.

Un nou Altar de jertfă și un amvon nou (pupitru pentru lecturile sacre); vitraliile (o noutate absolută) care completează cele 12 ferestre ale catedralei, cu cei 12 apostoli (fiind folosită imaginea apostolilor realizată de către El Greco). A fost creat un subsol cu rol de muzeu, cu o zonă de necropolă, unde se găsesc osemintele ierarhilor și preoților care au fost înhumați în Catedrală, zona Altarului fiind dedicată Fericitului Anton Durcovici.





Adauga un comentariu