Eveniment-Social

Moment special, de Ziua Naţională a României, organizat de profesorii şi elevii Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi – Galerie Foto

Publicat: 01 dec. 2021
Moment special, de Ziua Naţională a României
Moment special, de Ziua Naţională a României

Miercuri, 1 Decembrie 2021, tinerii coriști liceeni ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, coordonați de către prof. Constantin-Nichifor Hrestic, au pregătit un moment muzical artistic alcătuit mai întâi dintr-un Flashmob cu imnul național „Deșteaptă-te, romane!” desfăşurat în zona pietonală a bulevardului Ștefan cel Mare, lângă statuia Regelui Ferdinand și urmat apoi de un concert susținut în Catedrala Mitropolitană, cu titlul: „Întru slava eroilor neamului”.

Acest program reprezintă o ofrandă, un omagiu adus eroilor țării noastre de pretutindeni și din toate timpurile, purtând totodată un mesaj către tânăra generație a acestor vremuri: „Avem datoria de a nu-i uita!”
Într-o lume a falselor modele, personalităţile amintite în strofele imnului național – Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, dar și a multora din istoria plină de suferința a poporului nostru precum Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Iancu Jianu’, reprezintă adevărate repere morale, de demnitate, curaj și onestitate, ce ar trebui sortite „neuitării”.





Adauga un comentariu