Local

MOMENTE SPECIALE la Teatrul National din Iasi! Acestea i-au fost dedicate actorului senior Emil Coseru – GALERIE FOTO, VIDEO

Publicat: 30 oct. 2017

@ Cei mai multi ieseni nu mai cunosc nimic din toate acestea @ Doar foarte putini isi amintesc de faptele teribile intamplate @ Totul implica o perioada groaznica si este legat de dezvaluiri ce-l vizeaza chiar pe presedintele Romaniei @ Acum, la aniversarea a 70 ani, foarte multi il admira, il urmaresc si sunt incantati de ceea ce poate sa faca @ Putini stiu insa ca, inainte de 1989, acesta a trecut prin momente extrem de grele! @ Mai mult, tocmai pentru ca a intrat intr-un grup de intelectuali, considerati „dusmani ai poporului”, a fost cat pe ce sa fie bagat la puscarie @ Este vorba de intragitul si apreciatul actor al Nationalului iesean si important profesor al Universitatii Nationale de Arte „George Enescu” (UNAGE), Emil Coseru.

Astazi (31 octombrie 2017 – n.r.), de la ora 18:00, in Sala Studio a Teatrului National (TNI) „Vasile Alecsandri” din Iasi se va juca, in premiera, spectacolul „Moartea unui artist”, de Horia Lovinescu. Este un eveniment teatral special, care are loc în apropierea aniversarii celor 70 de ani de viata ai actorului Emil Coseru. Piesa este in regia Irinei Popescu Boieru, scenografia apartinandu-i Rodicai Arghir.

Originar din Tecuci, actorul Emil Coseru are o poveste de viata deosebita! Dincolo de cariera sa de exceptie, unul dintre aspectele cel mai putin cunoscute de catre public este ca, inainte de 1989, el a facut parte din grupul de intelectuali disidenti ai orasului Iasi. Este vorba de miscarea intitulata generic „Grupul de la Iasi”, care i-a avut ca lideri pe scriitorul Dan Petrescu si pe sotia sa Tereza Culianu, sora celebrului Ioan Petru Culianu, asasinat in Statele Unite ale Americii (SUA).

Citeste si : Premiera spectacolului „Moartea unui artist” de Horia Lovinescu, pe scena Nationalului iesean

„Chiar nu am stiut, si nici nu am dorit acest lucru, ca acest spectacol sa fie pus in scena la Teatrul National la aniversarea mea… Ma bucura insa ca cei din institutie s-au gandit la mine. In cei peste 40 de ani dedicati Teatrului, fiecare rol pe care il joc este cel mai important”, a spus Coseru.

Citeste si : Detalii tulburatoare despre presedintele Romaniei! Totul este dezvaluit de un iesean faimos – GALERIE FOTO, VIDEO

Membru al „Grupului de la Iasi”

Avand in spate o cariera prodigioasa si prestigioasa, artistul are o experienta si o poveste de viata deosebita. „In 1969 eu terminam fostul IATC la Bucuresti si am fost repartizat la Teatrul National din Iasi, unde am intalnit o trupa foarte buna si cu actori excelenti! Eu eram asteptat aici pentru ca era nevoie de sange tanar. Am debutat cu marea Catalina Buzioanu in piesa «Pescarusul». Pe vremea aia (anii ’70 – 80 – n.r.) nu se putea face politica pentru ca era un partid unic, iar eu eram ostracizat pentru ca tata mi-a spus foarte multe lucruri despre aceasta situatie. Chiar imi aduc aminte ca, pe vremea studentiei, tinerii de la Arhitectura si cu cei de la Teatru au facut o manifestare cu brad, lucru interzis pe atunci cand nu aveai voie sa colinzi, sa spui de Dumnezeu… La Iasi am intrat intr-un cerc important si elegant, mai ales pentru anii 1985 – 1989 si i-am intalnit pe Dan Petrescu, pe Tereza Culianu sau Luca Pitu. Ei erau foarte insurubati in situatia asta, ei aveau domiciliul fortat si noi locuiam langa casa lor. Inainte de 1989 intreaga situatie era foarte grea, foarte tensionata. Totusi, fata de ceea ce este acum, si ei si eu suntem foarte dezamagiti de ceea ce se intampla. Spun asta pentru ca cei care au avut informatii s-au imbogatit si ne-au naruit”, povesteste Emil Coseru intr-un interviu acordat reporterilor BUNA ZIUA IASI (BZI), in 2015.  

Citeste si : Spectacol special pe scena Teatrului National din Iasi: „Moartea unui artist” de Horia Lovinescu – FOTO, LIVE VIDEO





Adauga un comentariu