News Flash:

Mona Musca este urmarita penal pentru fals in declaratii

10 Septembrie 2008
663 Vizualizari | 0 Comentarii
Fosta deputata Mona Musca este urmarita penal de Parchetul instantei supreme, pentru ca a declarat in fals ca nu a facut politie politica, insa Consiliul National pentru Studierea Arhivelor a constatat contrariul, iar Curtea de Apel Bucuresti a validat votul acestuia. Procurori ai Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica au dispus, la data de 14 august, inceperea urmaririi penale fata de Musca Monica Octavia, sub aspectul savarsirii infractiunii de fals in declaratii, prevazuta de art. 292 din Codul Penal. "Infractiunea retinuta consta in aceea ca, in calitate de deputat in Parlamentul Romaniei, a completat, la data de 23.03.2006, declaratia pe propria raspundere privind apartenenta sau neapartenenta ca agent ori colaborator al politiei politice comuniste, in sensul ca nu a fost agent sau colaborator al politiei politice, aceasta declaratie nefiind corespunzatoare adevarului si producand consecinte juridice pana in luna martie 2007, cand susnumitei i-a incetat calitatea de deputat in Parlamentul Romaniei", informeaza Ministerul Public. In 25 august, fostul deputat Mona Musca anunta ca nu va candida la alegerile parlamentare nici sub sigla vreunui partid politic, nici ca independent, deoarece si-a pierdut increderea in modul in care functioneaza unele institutii. Musca a demisionat din Parlament in 7 martie 2007, dupa ce un complet de judecata al Curtii de Apel Bucuresti i-a respins contestatia la decizia CNSAS conform careia a facut politie politica, apreciind ca fostul deputat a fost angajat al Securitatii. Mona Musca s-a retras din PLD si din Camera Deputatilor, dupa ce Colegiul CNSAS a dat un verdict de colaborare a acesteia cu Securitatea, iar contestatia ei a fost respinsa de instanta de judecata. Intre timp, Curtea Constitutionala a decis, in 31 ianuarie, ca Legea Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) este neconstitutionala, admitand exceptia ridicata in procesul Dan Voiculescu - CNSAS.

Colaborarea

Dupa verdictul de colaborare cu Securitatea, CNSAS a facut plangere impotriva lui Musca la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. In 9 august 2006, pe atunci deputat PNL, Mona Musca s-a prezentat, la sediul CNSAS, pentru a-si vedea dosarul, declarand presei ca nu a facut nici macar o secunda politie politica. Venirea acesteia la CNSAS survenea aparitiei in presa a unui articol referitor la faptul ca Musca a colaborat cu Securitatea, avand nume de cod "Eva". Dupa doua zile, in 11 august 2006, Mona Musca a recunoscut public faptul ca a semnat un angajament cu fosta Securitate, fiind racolata in martie 1977 si avand numele de cod "Dana". Musca spunea ca nu a ezitat sa semneze acest angajament, pentru ca a crezut ca serveste, pe de o parte, intereselor de securitate ale Romaniei, iar, pe de alta parte, sigurantei studentilor straini din universitate. Primul dosar referitor la Musca cuprindea o lista de 15 materiale informative care ar fi fost furnizate de sursa "Dana" la Securitate, intre 8 septembrie 1977 si 13 octombrie 1978. Musca mai declara ca in al doilea dosar se afla informatii ale Securitatii despre ea, despre familia sa, despre fostul ei sot si despre modul cum a fost abordata de organele Securitatii, inclusiv o copie a angajamentului semnat. In acest al doilea dosar exista note transmise de Lacatis - acesta fiind numele ofiterului de Securitate care a racolat-o, catre superiorii sai, in care sunt cuprinse informatii de la apropiati ai Monei Musca despre ea, despre activitatea si despre statutul ei. Intrebata daca regreta faptul ca a semnat acest angajament, Musca a spus ca nu regreta si ca nu este nimic anormal, pentru ca era vorba despre siguranta unor studenti pe teritoriul Romaniei si de protejarea intereselor tarii. Curtea de Apel Bucuresti va judeca, in 2 octombrie, cererea fostei deputate Monei Musca de revizuire a hotararii judecatoresti prin care a fost declarata colaborator al fostei Securitati.



colaborarea
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4204 (s) | 22 queries | Mysql time :0.290033 (s)

loading...