News Flash:

Mondialul in viziunea personalitatilor iesene

26 Iunie 2006
1334 Vizualizari | 0 Comentarii
•Personalitatile iesene au urmarit cu mult interes partidele disputate pana acum in Campionatul Mondial de fotbal •Daca avocatul Ionel Nechita tine cu Germania si crede ca nemtii vor castiga trofeul, deputatul Vlad Hogea vede Brazilia incununandu-se inca o data campioana

Camelia Gavrila, inspector general in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean: "Din cauza programului incarcat cu testele nationale si acum cu Bacalaureatul, dar si pentru ca am fost plecata din tara o perioada, nu am vazut decat foarte putin din acest Mondial. Am urmarit franturi din meciul Japonia cu Brazilia si am remarcat ca sud-americanii joaca foarte frumos. De obicei urmaresc turneele finale, dar de aceasta data, cum Romania nu s-a mai calificat, am fost mai putin motivata sa ma uit la meciuri".

Bogdan Pitigoi, manager general Grupul de firme Tester: "Am urmarit cu atentie meciurile de pana acum de la Mondial si ma asteptam la mai multe lucruri spectaculoase. De exemplu, ma asteptam ca Brazilia sa arate mai mult, iar Franta sa castige clar grupa pe care a avut-o. In plus, mi-as fi dorit mai multe jocuri spectaculoase si nu am prea avut parte de ele pana acum. Sincer, nu-mi dau seama cine ar putea sa invinga Brazilia si de aceea cred ca sud-americanii sunt favoriti la castigarea trofeului".

Vlad Hogea, deputat Partidul Romania Mare: "Nu am reusit sa vad chiar toate meciurile de pana acum, dar am sesizat ca acest Campionat Mondial a oferit destule motive de atractie microbistilor. In primul rand, mi-a placut ca fotbalul din asa-zisa lumea a treia a reusit sa scoata capul si sa aiba o reprezentanta chiar in optimi, Ghana. A fost o competitie frumoasa pana acum si cred ca in finala se vor intalni Germania si Brazilia si eu chiar as vrea sa castige brazilienii".

Ionut Popa, antrenor Politehnica Iasi: "Eu am mai spus ca nu ma uit la acest Campionat Mondial, in primele faze. Au ajuns aici niste echipe care aliniaza chiar si jucatori someri, cum este exemplul Angolei. Poate din faza optimilor de finala vom avea si dueluri adevarate, intre formatii puternice. Cred ca titlul va fi castigat de Brazilia, dar mi-as dori ca Italia sa devina campioana mondiala in acest an. De asemenea, cel mai bun jucator al competitiei cred ca va fi brazilianul Ronaldino, pentru ca este prea bun".

Ionel Nechita, avocat: "Este o competitie relaxanta pentru cei care sunt prinsi in problemele acute ale vietii de zi cu zi. Au fost multe partide frumoase pana acum si eu recunosc ca sunt un fan al nemtilor. Aceasta nu numai in fotbal, ci chiar si in general al poporului german. Fiind si un european convins, cred ca Germania va ajunge in finala turneului si va castiga trofeul. S-au calificat in sferturi invingand clar Suedia si cred ca au sanse reale sa cucereasca un nou titlu de campioana mondiala".

Liviu Bulgaru, director adjunct Oficiul Judetean Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit: "Cat mi-a permis programul pana acum am urmarit meciurile de la aceasta editie a Campionatului Mondial. Am remarcat prezenta masiva a spectatorilor in tribune si mai ales fair-play-ul de care au dat dovada acestia pe parcursul tuturor jocurilor. Au fost destul meciuri frumoase si chiar interesante, dar cred ca Olanda va castiga Mondialul, pentru ca formeaza o trupa puternica si bine asezata in teren".
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1340 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019247 (s)

loading...