Mozaic muzical

Monica Anghel, cadou inedit de ziua ei. Artista a împlinit 50 de ani

Publicat: 09 iun. 2021
Monica Anghel a primit un cadou inedit de ziua ei
Monica Anghel a împlinit de curând vârsta de 50 de ani, iar Costi Azoiţei i-a făcut un cadou inedit.

Monica Anghel a ajuns la vârsta de 50 de ani, iar de ziua ei a primit un cadou inedit. Pentru această ocazie, artista a organizat o petrecere la care şi-a invitat toţi prietenii dragi.

Jojo, Ştefan Bănică, Toni Grecu de la Divertis, Adrian Daminescu, marele compozitor Ionel Tudor, Luminiţa Anghel, iar printre aceştia şi bunul ei prieten Costi Azoiţei i-au fost alături.

Monica Anghel, cadou inedit de ziua ei

Costi este cel mai talentat artist tatuator şi cel care i-a făcut câteva tatuaje şi soţului sărbătoritei, aşa că nu putea rata acest frumos eveniment, între prieteni. Acesta  i-a adus un dar special Monicăi, şi anume un tablou pictat chiar de el, cu chipul celebrei artiste.

“Buna mea prietenă a sărbătorit o frumoasă vârstă şi i-am pregătit un cadou de suflet. Am realizat un tablou din acryl, pe pânză, cu chipul ei, pentru una dintre cele mai faine voci feminine de la noi, un om pe care îl respect foarte mult. De data aceasta un desen pe pânză, dar mi-a promis că vine să îi fac şi unul permanent, pe piele”, a spus Costi Azoiţei.

Petrecerea de aniversare a avut loc la vila unui prieten şi a fost ca la concert. Monica şi invitaţii ei au cântat toată seara.

Monica Anghel, despre moartea primului ei soț. „Dădea semne că își va reveni”

Fostul soț al Monicăi Anghel, Andrei Carandino a fost specialist în chirurgie plastică-microchirurgie reconstructivă. Acesta s-a stins din viață de curând din cauza unor probleme cardiace care, în cele din urmă, i-au curmat viață.

Monica Anghel știa de problemele de sănătate cu care se confruntă Carandino. În ultima perioadă, chiar dacă urma un tratament, acestea s-au agravat.

„Ultima oară când am vorbit cu el, dădea semne că își va reveni, erau semne bune când am stat de vorbă. Din păcate, a făcut o decompensare și a murit. Nu pot să dau prea multe detalii, nu ar fi elegant din partea mea să spun anumite lucruri. Soția lui, Ingrid, este cea care trebuie să vorbească și mă îndoiesc că este momentul oportun pentru asemenea lucruri”, a declarat Monica Anghel la Fanatik.

Monica Anghel a împlinit de curând vârsta de 50 de ani, iar Costi Azoiţei i-a făcut un cadou inedit. Monica Anghel a câștigat Festivalul Internațional „Cerbul de aur”, ediția 1996 și a participat, ca reprezentantă a României, la concursul Eurovision (ediția din 2002, împreună cu Marcel Pavel). Este cunoscută și datorită participării sale îndelungate ca actor activ în grupul de umor „Divertis”.





Adauga un comentariu