Mozaic muzical

Monica Anghel face acrobatii pe cai, la circ. „Imi doresc sa cant calare”

Publicat: 27 feb. 2019
3

Monica Anghel si-a descoperit pasiunea pentru echitatie destul de tarziu, cand deja era la varsta maturitatii, insa acest lucru nu a oprit-o sa faca lucruri minunate cu ajutorul cailor. De ceva vreme, face acrobatii pe cai la Circul Metropolitan Bucuresti.

Dupa ce s-a apropiat de cai si a invatat sa calareasca aproape fara cusur, Monica Anghel a primit propunerea de a face parte dintr-un proiect de acrobatii la circ.

„Fac echitatie in weekend, dar in timpul saptamanii fac acrobatii pe cai la Circul Metropolitan Bucuresti, unde avem si o premiera din care fac si eu parte, este cea mai noua premiera, se numeste «Bucuresti, je tʼaime», este un spectacol extraordinar in care sunt 126 de oameni in distributie si va invit pe toti sa veniti. Colega si prietena mea Sanda Ladosi, in acest spectacol, mi-a taiat respiratia”, ne-a marturisit artista, completand ca pe viitor vrea sa aiba numere mult mai complexe cu cai.

„Tarziu am descoperit pasiunea asta pentru cai si imi doresc foarte tare ca in viitoarele productii ale Circului Metropolitan sa fiu calare, sa fac acrobatii si sa si cant in acelasi timp. Este foarte frumos, este sportiv. E foarte greu, intr-adevar, dupa ce descalec sunt leoarca, dar e sport si faci un sport cu placere”.

 





Adauga un comentariu