News Flash:

Monument simbol al orasului, profanat de Primaria Iasi

17 Noiembrie 2010
5194 Vizualizari | 4 Comentarii
• Unul dintre cele mai vechi monumente din Iasi, Crucea lui Ferentz, a fost dat complet uitarii de autoritatile locale • Aflat in patrimoniul Primariei Iasi, monumentul are nevoie urgenta de restaurare • Ramasa fara un brat, Crucea lui Ferentz nu a mai intrat in vederile primariei, fiind lasata sa se degradeze • In jurul monumentului nu se afla nici macar un gard de protectie, desi, in ultimii ani, reprezentantii primariei au tot sustinut ca vor proteja constructia

Unul dintre cele mai emblematice monumente din municipiul Iasi, Crucea lui Ferentz, a fost dat uitarii. Chiar daca monumentul a rezistat trei secole, peste razboaie, invazii sau constructii moderne, nepasarea autoritatilor face ca aceasta cruce sa se piarda definitiv. Lasat printre masini, benzinarii sau case aflate la doar cativa metri, monumentul risca sa fie daramat fara ca cineva sa intervina pentru a-l salva. Mai mult, Crucea lui Ferentz a ramas si fara un brat, rupt in urma cu cateva luni. Realizat acum 293 ani, in memoria soldatilor Imperiului Habsburgic, ucisi din ordinul domnitorului Moldovei de la acea vreme, monumentul se afla intr-o stare mai mult decat deplorabila. Directia de Cultura, Culte si Patrimoniu National Cultural a inclus Crucea lui Ferentz pe lista monumentelor istorice si, teoretic, asupra sa ar fi trebuit indreptata o atentie sporita din partea autoritatilor locale. In jurul monumentului nu se afla nici macar un gard de protectie, desi, in ultimii ani, reprezentantii primariei au tot sustinut ca vor proteja constructia. Dupa ce bratul a fost rupt, Directia de Cultura a cerut municipalitatii, care detine crucea in patrimoniu, ca monumentul sa fie repus in valoare, restaurat si imprejmuit cu un gard. Si totusi, Primaria nu a miscat nici un deget pentru a repune monumentul in valoare, nici macar cand acesta era inca intreg. In urma cu cativa ani au inceput procedurile atat pentru proiectare, cat si pentru restaurare, insa nu s-a ajuns nicaieri.

Decadere

Monumentul, aflat pe locul unde zac peste sase sute de oseminte ale ostasilor ucisi, nu mai reprezinta o atractie turistica. Inconjurat de locuinte, aflat langa o benzinarie, locul a devenit o parcare auto improvizata. Zilnic, zeci de masini stationeaza langa monument, cu toate ca acest lucru ar trebui interzis. Movila de pamant pe care se afla monumentul a devenit si loc de gratar, unde se perpelesc mititei si carnaciori. In vara acestui an, monumentul a fost vandalizat, unul din bratele crucii fiind rupt. De atunci, desi au trecut cateva luni bune, nu s-a mai intamplat nimic. Reprezentantii primariei nu au putut fi contactati pentru a-si spune punctul de vedere.

Istoric zbuciumat

Monumentul din Soseaua Nicolina aminteste de capitanul Francois (Ferentz) Ernau si de soldatii care au fost ucisi din ordinul domnitorului Mihai-Voda Racovita. In anul 1716, Carol, imparatul Austriei si regele Ungariei, Boemiei si Siciliei, dorea sa-si extinda imperiul si in partea de est. Astfel, pentru a-l captura pe domnitorul Racovita, imparatul l-a trimis pe capitanul Francois Ernau, impreuna cu o oaste numeroasa, inspre Moldova. La scurt timp, ostenii austrieci au primit intariri din partea unor moldoveni razvratiti. Pentru a rezista asediului, Voda Racovita a cerut ajutorul tatarilor. In luna ianuarie a anului 1717, habsburgii au incercat sa il captureze pe Racovita, insa ostirea a fost surprinsa si nimicita de hoardele tatare. Ostenii lui Ferentz au fost capturati, iar Voda Racovita i-a rascumparat si i-a ucis pe toti, corpurile lor fiind ingropate intr-o groapa comuna, adica movila de pamant pe care se afla astazi Crucea. Capitanul Ferentz a fost decapitat in fata Portii de la Curtea Domneasca, "ca sa iee pilda si altii sa nu mai vie la Moldova", asa cum se arata in scrierile acelor vremuri.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

municipiul iasi decadere istoric zbuciumat
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

Supusul austriac  | #131605
Poate il preia e-om in grija si il restaureaza. Ei sunt urmasii celor ce odihnesc in pamantul Moldovei. Acum au si realizat extinderea pentru care au murit cei ingropati aici.
denis  | #131667
In sfarsit am aflat si eu ce e cu pietroiu ala...Auzi monument :)) e un mare rahat care ar trebui daramat si pus niste copacei pe acolo...diseara ma duc si sap sa vad cate oase gasesc =))
analistu` lu` peste  | #131669
pari inteligent,denis...chiar pari.
simi  | #131686
bascalie asa sunt cei de azi!!! de istorie ati auzit?s-au poate de guta si salam ca este plin iasul de fani manelisti;cit despre adevarata istorie ce s-a mai zic!!acei soldati au fost trimisi ca s-a scapam de voda pagin care ne inchinase turcilor si s-a ne deschida calea spre occident:dar atunci ca si acum - ,,nu ne vindem tzara "halal popor care -si reneaga obirsia si asta din cauza mirlanilor care au invadat orasul-incepind cu primarul si toti din primarie si terminind cu CJ(simi si ai lui)si partidele politice pline de tzaranusi.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2875 (s) | 24 queries | Mysql time :0.156203 (s)