News Flash:

Motelul Bucium si-a redeschis portile

4 Iulie 2008
2325 Vizualizari | 1 Comentarii
• Dupa o perioada de aproape 3 ani, cat au durat lucrarile de extindere si reamenajare, Motelul Bucium si-a redeschis portile


In cursul zilei de ieri, Motelul Bucium, situat pe soseaua Iasi-Vaslui, si-a redeschis portile pentru clienti, dupa o perioada de aproape 3 ani, cat au durat lucrarile de extindere si reamenajare. Cheltuielile de investitii au depasit suma de 5,2 milioane Euro. "Suma include atat costul cladirii in sine, cat si cheltuielile de construire, reamenajare, plus alte investitii adunate in timp. Dupa calculele mele, investitia va fi amortizata in 10-12 ani. In general ne bazam pe conferintele organizate de catre grupurile specializate. Gradul de ocupare al hotelului speram ca va fi in jur de 60 la suta, dar in primele 6-12 luni, realist vorbind, ne asteptam la 20-30 la suta", a afirmat Vasile Puscasu, patronul complexului Bucium.

Motelul a suferit o serie de schimbari drastice. Inainte de inceperea lucrarilor de extindere, motelul avea 28 de camere, 3 apartamente, un restaurant cu bar si o terasa. Dupa renovare, motelul clasificat cu 3 stele, maximul de stele pe care il poate primi o unitate turistica de acest gen, are o capacitate totala de 60 camere, din care trei sunt apartamente. Camerele cu un pat, respectiv cele single, au un pret de 200 lei, iar cele cu doua paturi, 240 lei. De asemenea, oaspetii motelului pot beneficia de 100 de locuri de parcare gratuita, acces gratuit la o piscina cu o suprafata de 84 metri patrati si la sauna, care va fi data in functiune in urmatoarele 3 saptamani. Patronul Vasile Puscasu spera sa castige bani buni si de pe urma salii de conferinte, cu 200 de locuri, dotata cu Internet si videoproiector. Puscasu a luat in calcul si problema deplasarii celor care doresc sa se cazeze la motel, avand in vedere distanta considerabila fata de oras. Acesta le va asigura din toamna clintilor sai transportul de la gara, din centru si din Targu Cucu catre motel. "Dorim sa asiguram transportul celor care vor veni la motel. Din toamna, daca primaria ne da avizul, vom asigura 3 puncte de plecare, din 20 in 20 de minute, catre motel. Daca RATP (Regia Autonoma de Transport Public - n.r.) nu va accepta sa avem aceleasi statii, vom forma altele noi", a mai explicat Puscasu.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Santadio  | #38211
Primaria va accepta absolut toate cererile patronului, din cel putin doua motive: unul dintre investitorii "mascati" este insusi primarul Nichita (prin intermediul sotiei si al unor rude), iar patronul formal a sustinut campania PSD din judet cu o suma de peste 1.000.000 lei. Oricum, la valoarea afacerilor derulate cu primaria (taximetrie, transport public, reabilitari si altele) nici nu a trebuit sa dea prea mult. Daca renunta la partea lui din motel, nu este exclusa nici varianta unei candidaturi pentru Parlament la alegerile generale. In acest caz notiunea de "amortizare" este ridicola, intrucat discutam despre bani negri, proveniti din fonduri publice, spalati prin metode publice, legale...
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1340 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022148 (s)