News Flash:

Motivarea unei sentinte unice in justitia ieseana! Avertisment socant pentru cei care chinuie animalele! Agresorul a fost condamnat

23 August 2019
2220 Vizualizari | 2 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7354 RON (+0.0002)
USD: 4.2876 RON (-0.0103)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
boxa acuzatilor

• Un iesean a fost condamnat in premiera pentru comiterea unei infractiuni rar intalnite • Individul a primit o pedeapsa cu amanarea aplicarii, pentru schingiuirea animalelor • Totul a pornit dupa ce câteva bovine au intrat pe terenul sau pe care avea lucerna • Individul a incercat sa scape spunandu-le anchetatorilor ca, de fapt, vaca ar fi fost calcata de un... tren!

Caz incredibil in judetul Iasi! Satul sa ii tot intre vacile din sat pe pamantul pe care avea lucerna, un barbat a decis "sa isi faca dreptate" singur. Individul si-a luat fiul, a urcat in tractor si a inceput sa goneasca bovinele care intrasera pe terenul lui. La un moment dat, fiul lui Mihai Schipor (46 de ani) a coborat de pe tractor si a inceput sa alerge vacile pe camp, in timp ce tatal acestuia le gonea cu vehiculul. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Vazand ca nu are succes si iritat la culme de pagubele pe care le-a vazut, barbatul din satul Buhaeni, comuna Andrieseni, a trecut pur si simplu cu tractorul peste una dintre vaci!
In urma incidentului, proprietara vacii din rasa Metis, de culoare neagra, a anuntat Politia, iar, la cercetari, barbatul a negat fapta care ii era imputata, el spunandu-le anchetatorilor ca el nu ar fi avut nimic de-a face cu incidentul. Mai mult, individul le-a spus oamenilor legii ca, de fapt, bovina ar fi fost lovita de un tren.
In cele din urma, adevarul a iesit la iveala, iar procurorii au decis, in premiera, trimiterea in judecata a unui iesean pentru ranirea sau schingiuirea animalelor.

Vezi si: Caz revoltator de abuz impotriva animalelor la Iasi! Pui de pisica lasati incuiati intr-o masina, pe canicula, fara aer! Autoritatile se fac ca ploua - FOTO,VIDEO

"Pe data de 16 aprilie 2017, în jurul orei 17:00, inculpatul a lovit intentionat cu tractorul o bovina din rasa Metis, de culoare neagra, care apartine persoanei vatamate M.C., provocându-i o fractura deschisa la metatarsul stâng, cu un prognostic vital grav, în timp ce acesta se afla pe cultura sa de lucerna din satul Buhaeni, comuna Andrieseni, judetul Iasi", au precizat reprezentantii Parchetului de pe lânga Judecatoria Iasi.

In ziua respectiva, mai multe vaci din cireada satenilor din Buhaeni au intrat în cultura de lucerna a lui Schipor, astfel încât acesta a hotarât sa mearga în directia respectiva pentru a le îndeparta, deplasându-se cu un tractor, care avea atasat un plug.
Dupa ce au trecut de calea ferata din zona respectiva, fiul lui Schipor, care l-a însotit, a coborât de pe tractor si a început sa fugareasca vacile aflate pe cultura de lucerna, în timp ce inculpatul le urmarea cu tractorul. "În aceste conditii, inculpatul a ajuns din urma bovina persoanei vatamate M.C. si a lovit-o cu tractorul, trecând efectiv peste aceasta. În urma impactului, bovina a ramas cazuta la sol, suferind rani la picioarele posterioare, iar inculpatul a oprit vehiculul, pentru a evalua avariile produse tractorului", au mai spus procurorii.
Astfel, individul a fost condamnat recent de magistratii Judecatoriei Iasi. "Instanta il condamna pe inculpatul Schipor Mihai la pedeapsa de patru luni de închisoare, cu amânarea aplicarii pedepsei, pentru savârsirea infractiunii de ranirea sau schingiuirea animalelor. Admite în parte actiunea formulata de partea civila M.C. si obliga inculpatul Schipor Mihai sa îi plateasca acesteia suma de 2.500 de lei, reprezentând daune materiale. Respinge, ca nefondate, celelalte pretentii formulate de partea civila (proprietara animalului ceruse si daune morale, in valoare de 5.000 de lei - n.r.)", au mentionat judecatorii ieseni.

Vezi si: Un preot a legat un caine cu un lant de masina si l-a tarat pe asfalt. Cum isi explica gestul duhovnicul - VIDEO

"A mutat vaca langa calea ferata"  

Dupa condamnarea individului, judecatorii ieseni au dat si explicatii pentru luarea acestei decizii. Acestia au precizat ca, din declaratiile martorilor, reiese clar ca individul a fost cel care a trecut cu tractorul peste vaca respectiva.
"Asa cum rezulta din declaratia martorului D.L.A., dupa ce au trecut de calea ferata, I.S. (fiul inculpatului - n.r.) a coborat de pe tractor si a început sa fugareasca bovinele aflate pe cultura de lucerna, în timp ce inculpatul a început sa le urmareasca cu tractorul. In aceste conditii, inculpatul a ajuns din urma bovina persoanei vatamate si a lovit-o cu tractorul, trecând efectiv peste aceasta. În urma impactului, bovina a ramas cazuta la sol, suferind rani la membrele posterioare, iar inculpatul a oprit pentru a evalua avariile produse tractorului. La scurt timp, la fata locului a ajuns si martorul D.L.A., care, dupa ce i-a reprosat inculpatului ca nu a procedat corect, s-a îndreptat spre satul Buhaeni, pentru a identifica proprietarul animalului lovit. Aici, acesta s-a întâlnit cu martorul Alin B., care a fost vacar al turmei de bovine din satul Buhaeni, si, împreuna cu acesta, a revenit la locul incidentului, pentru a stabili proprietarul bovinei. La fata locului, cei doi martori au constatat ca bovina ranita a fost mutata de pe cultura de lucerna a inculpatului lânga linia de cale ferata, circa 15 metri, iar Alin B. a constatat ca aceasta îi apartine persoanei vatamate M.C.", au afirmat magistratii din cadrul Judecatoriei Iasi.
La scurt timp, proprietara animalului a fost anuntata despre producerea incidentului, iar femeia l-a sunat pe Mihai Schipor, pentru a-i reprosa cele intamplate. "M.C. a luat legatura telefonic cu inculpatul, pentru a-i reprosa ca i-a lovit animalul cu tractorul, dar acesta a negat si a sustinut ca bovina ar fi fost calcata de tren. Ulterior, la fata locului a venit medicul veterinar al comunei Andrieseni, care, în urma examinarii clinice, a constatat ca bovina are o fractura deschisa regiunea metatars stâng si a stabilit un prognostic vital grav. În aceste conditii, persoana vatamata a transportat bovina la domiciliu si a sacrificat-o pentru carne", au adaugat judecatorii.
Conform acestora, nu se poate retine comiterea unei alte infractiuni in acest caz, deoarece proprietara vacii a decis sa o sacrifice dupa incident. "Desi inculpatul i-a provocat bovinei, rasa Metis, de culoare neagra, leziuni cu un prognostic vital grav, nu se poate retine în sarcina acestuia savârsirea infractiunii în modalitatea uciderii cu intentie fara drept, întrucât bovina a decedat dupa ce persoana vatamata a decis sa o sacrifice. În ceea ce priveste latura subiectiva, fapta a fost savârsita cu intentie directa deoarece inculpatul a prevazut si a urmarit ranirea animalului persoanei vatamate. Instanta retine ca inculpatul, desi nu este scuzabil, s-a aflat sub imperiul emotiilor de revolta la momentul savârsirii faptei (turma de bovine a patruns pe tarlaua acestuia pentru a pasuna si exista, în reprezentarea inculpatului, pericolul de distrugere a culturii), nu a urmarit în mod direct sa calce bovina ce a apartinut persoanei vatamate, dar putea si trebuia sa prevada rezultatul actiunii sale. Instanta apreciaza ca, prin amânarea aplicarii pedepsei stabilite în sarcina inculpatului, prin raportare la gravitatea si consecintele faptei, precum si la persoana inculpatului, functia de reeducare a pedepsei poate fi atinsa si prin stabilirea unei pedepse si amânarea aplicarii acesteia. Prin întregul tablou al comportarii anterioare comiterii infractiunii (cunoscut fara antecedente penale), precum si pe timpul savârsirii acesteia (inserat social - este agricultor), inculpatul  dovedeste ca are posibilitati de îndreptare, astfel încât nu mai este necesara executarea unei pedepse", au incheiat magistratii.

Vezi si: Un psihopat la Iasi! A scris, cu sangele unui animal, pe o masina - FOTO

Alt iesean, aceeasi acuzatie

Un alt iesean a fost trimis recent în judecata, sub aceeasi acuzatie. Mai exact, procurorii din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Raducaneni au dispus trimiterea în judecata a lui Daniel Paul Diaconu, sub acuzatiile de furt calificat, schingiuirea animalelor si santaj.
Procurorii au sustinut ca individul ar fi furat niste cai, pe care i-ar fi schingiuit. "În noaptea de 10 spre 11 iulie 2013, inculpatul a patruns fara drept în curtea locuintei persoanei vatamate M.P., din satul si comuna Comarna, judetul Iasi, de unde a furat doi cai din grajd, pe care i-a ranit si schingiuit, prin legarea limbilor cu sârma. Mai apoi, acesta a constrâns persoana vatamata – prin conditionarea restituirii cailor, prin amenintarea cu uciderea acestora si cu incendierea locuintei – sa plateasca sume de bani pentru recuperarea animalelor, pentru a dobândi, astfel, în mod injust, un folos patrimonial", au precizat reprezentantii Parchetului de pe lânga Judecatoria Raducaneni.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

mihai schipor andrieseni condamnat schingiuirea animalelor vaca
Distribuie:  

Realitatea.net

RomaniaTV.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

iesean  | #711304
si ala care a bagat sarma in limba cailor tot sub imperiul emotiilor era?... tre sa fii nebun la cap ca sa faci asta.... oare tot cu suspendare ia... sau amanare ca tot lipsa de pedeapsa este... Vai de capul vostru de judecatori!!!
Gogu  | #711436
si pentru "vaca batrana" care este proprietara animalelor Nimic???.e bine asa sati intre animalele peste proprietatea si culturile tale?.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2019 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.9046 (s) | 21 queries | Mysql time :0.766924 (s)