News Flash:

Munca la negru

21 Octombrie 2006
4208 Vizualizari | 3 Comentarii
George Albulescu
• Numerosi agenti economici din Iasi se afla in top pentru sfidarea legislatiei in vigoare si practicarea muncii fara forme legale • Domenii de activitate precum taximetria sau agricultura sunt cele in care munca la negru a luat o amploare deosebita in ultimul an • Zilierii din agricultura sunt platiti dupa cum muncesc, chiar daca este vorba de o unitate bugetara • In acelasi timp dublurile de pe masinile din taximetrie sunt angajate fara atestate si carti de munca


Statul, fara indoiala cel mai prost administrator, favorizeaza in mod grosolan fenomenul muncii la negru. Judetul Iasi nu se distinge de media nationala decat prin saracia accentuata care la randul sau favorizeaza munca la negru. Mult trambitata cota unica de 16 la suta nu a schimbat cu nimic realitatea din satele iesene si la multe din firmele din judet, ba chiar a facut ca munca la negru sa fie si mai prezenta. Un angajator prefera sa castige mai mult, neinregistrand salariile pe care le acorda practic din dividende si pentru care impozitul este mai mic decat impozitul pe salarii si taxele aferente unui angajat. Ajutoarele sociale sunt la randul lor un izvor de munca la negru. O situatie convenabila pentru angajator si pentru angajatul care primeste ajutor social este neinregistrarea celui din urma, care ar pierde ajutorul social, o sursa suplimentara de venit, dar nu suficienta, in timp ce patronul plateste la negru angajatul, fara alte contributii la stat.

Conducerea Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) a intocmit un top al agentilor economici care sfideaza legislatia in vigoare si practica munca la negru. Acest top a fost realizat in urma controalelor efectuate de ITM pe parcursul primelor noua luni de zile din acest an. Pe primul loc se afla o serie de societati comerciale din Iasi, care au fost sanctionate contraventional cu cate 140 milioane lei fiecare pentru munca fara forme legale. Inspectorii ITM au descoperit cate sapte si chiar mai multe persoane care lucrau fara a avea contract de munca cu societatea respectiva. Societatile comerciale aflate in top sunt firme de prestari servicii -- Roserv SRL, de alimentatie publica - General Fest Grup SRL, de prelucrare a lemnului - AB Capital SRL, confectii textile - Cosidos Ava SRL si Statiunea de Cercetare si dezvoltare Pomicola si Agricultura Miroslava - aceasta fiind in subordinea Academiei Romane, unitate bugetara, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor si firme de constructii. Conform celor declarate de George Albulescu, inspector sef la ITM Iasi, numarul agentilor descoperiti cu munca la negru este mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut. In primele noua luni pe relatii de munca au fost controlate 3403 societati comerciale pentru care au fost acordate 340 de sanctiuni contraventionale. Topul firmelor cu munca fara forme legale este detinut de cele cu profil de alimentatie publica, confectii si agricultura. "Se constata ca, desi valoarea amenzilor a crescut in continuare, sunt destui agenti economici care prefera sa lucreze fara forme legale de munca. Acestia invoca faptul cheltuielile foarte mari cu personalul si greutatea desfacerii contractului de munca. Vreau sa avertizez agentii economici ca, in perioada de proba, desfacerea contractului de munca se face foarte simplu, doar prin notificarea uneia din parti. Atragem atentia agentilor economici ca odata cu intrarea in vigoare a legii privind sanatatea si securitatea in munca, in cazul producerii unui accident de munca, chiar daca muncitorul respectiv nu are contract de munca, cheltuielile de spitalizare, tratament, pensia de invaliditate sau urmas vor fi suportate de angajator", a declarat George Albulescu, inspector sef la ITM.



Munca la negru si in taximetrie

Munca la negru este o adevarata problema si in taximetrie. Conform legislatiei in vigoare, fiecare firma de taxi care are o masina in proprietate ar trebui sa aiba cel putin doi soferi pe o masina, la intervalul de 24 de ore, sau chiar trei sau patru in momentul in care firma are o masina care lucreaza non-stop, lucru care nu se intampla. Un caz frecvent este intalnit in taximetrie, cel al dublurilor de soferi, fara atestate profesionale sau carti de munca inregistrate la ITM. Aspectul muncii la negru la firmele lui Radu Zavoi a fost prezentat in urma cu putin timp de reporterii ZIUA de Iasi, care au demonstrat acest lucru. Un calcul simplu arat ca patronul Zavoi ar trebui sa aiba, la cele 170 de masini cu care se lauda, peste 340 de angajati, deoarece legea nu ii permite sa aiba mai putin de doua schimburi pe o masina. In fapt, pe doua dintre firmele sale, Radu Zavoi avea la inceputul anului inregistrati doar 95 de angajati, ceea ce inseamna ca restul lucrau la negru. Astfel, SC Compania Norocea RVR SRL avea inregistrate un numar de 29 de contracte de munca in anul 2006 si unul in anul 2004, acela a lui Radu Gabriel Zavoi. Cealalta firma a fiului vitreg a lui Norocea, SC Total Auto Grup ZR SRL, avea la inceputul anului 36 de angajati, dintre care 4 in anul 2006. Restul de pana la cel putin 340 se presupune ca lucreaza fara forme legale, deci la negru.



Consiliere sau recalificare profesionala

Iesenii in cautarea unui loc de munca se pot inscrie in baza de date a Agentiei de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Iasi. Acestia pot fi consiliati de angajatii Directiei, atat despre locurile de munca oferite de angajatori, cat si despre meseriile cautate. Cei care doresc pot urma gratuit cursuri de recalificare profesionala, in urma carora sa-si gaseasca un loc de munca. "Dupa parerea mea, oamenii care accepta sa lucreze la negru nu gandesc ca au mai multe dezavantaje decat avantaje. In primul rand, ar trebui sa se gandeasca ca ajung la varsta pensionarii si ca nu vor putea obtine drepturile banesti deoarece nu au cotizat la bugetul de stat. In al doilea rand, angajatii nu se pot concentra la locul de munca stiind ca oricand poate veni un control in urma caruia sa fie amendati. Probabil, accepta aceasta situatie nu atat pentru ca nu isi gasesc un loc de munca, ci pentru ca sunt mai bine platiti, decat daca ar avea forme legale. Neplatind contributiile la stat, angajatorii isi permit sa ofere un salariu mai mare", a precizat Gabriela Vasilache, director la AJOFM Iasi. In afara locurilor de munca vacante prezentate saptamanal somerilor, AJOFM organizeaza Burse ale locurilor de munca. De la inceputul acestui an, somerii sau iesenii care au cautat un loc de munca mai bun decat cel pe care il aveau au putut participa la Bursa locurilor de munca pentru femei, organizata in luna martie, la Bursa generala a locurilor de munca din luna aprilie, Bursa locurilor de munca in turism, din luna mai sau la Bursa locurilor de munca pentru absolventi de luna trecuta. Pe 3 noiembrie, Agentia organizeaza Bursa locurilor de munca pentru tinerii care provin din centrele de plasament. Chiar daca toate Bursele locurilor de munca au fost adresate unui anumit grup tinta, nici unei persoane care a solicitat o slujba nu i-a fost inchisa usa.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

3410 viz    0 com
7631 viz    4 com
4312 viz    3 com
2706 viz    3 com
1972 viz    0 com
2193 viz    0 com
1572 viz    1 com

Comentarii (3)

Anonim  | #1291
Slabut articolul! De ce domnilor jurnalisti 3 la numar !!!! nu scoateti capul putin de prin birouri sa vedeti cum chiar sub nasul lui George Albulescu se munceste la negru dar nu asa ci la greu si de ani de zile,dar se pare ca are ordin sa nu vada .Treceti strada de unde-si are sediul mai marele de la munci Albulescu si veti gasi o spalatorie de masini destul de mizerabila unde daca ceri bon fiscal este o greseala iar daca pe langa acesta ceri si o factura esti interpretat ca obraznic si trimis la plimbare.Din capul locului se vede ca acolo se munceste la negru in conditii greu de imaginat!Cred ca n-ar fi rau sa verificati si sa va faceti o parere.
P.S.AM TRIMIS MAI MULTE MAIL-URI SI NU MI S-A RASPUNS! NECHITA STANESCU SPUNEA CA A RASPUNDE LA SCRISORI ESTE O DOVADA DE CIVILITATE.
iliuta  | #1292
caut de lucru la negru sunt meserias in finisari exterioare si interioare si zidearii nr meu este 0733164980
nicu  | #139074
construiesc vile la rosu si la finisari autorizatie particular sau familiara cum doriti mai multe informati la nr. de telefon 0722978382
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3113 (s) | 22 queries | Mysql time :0.206213 (s)