News Flash:

Muncitori de la BMT Romania, condamnati cu suspendare pentru furt si dare de mita

8 Martie 2002
1541 Vizualizari | 0 Comentarii
•Acestia au fost acuzati ca, in complicitate cu un agent de la paza si ordine, au sustras mai multe bucati de tabla si tevi, in valoare de 2,5 milioane de lei

Patru salariati de la firma BMT Romania, impreuna cu un sofer si un agent de la firma de paza si protectie IGS Iasi, au fost condamnati recent de judecatorii Tribunalului judetean la pedepse cu suspendare, unii primind chiar pedepse cu executare. Cei patru muncitori de la BMT Romania sunt: Cristian Vasile Vana (29 de ani), Iulian Ciuhureanu (25 de ani), Florin Dobosaru (34 de ani) si Gheorghe Cardei (37 de ani). Vana a primit 8 luni de inchisoare, cu executare, iar ceilalti cate 6 luni de inchisoare fiecare, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, pentru infractiunile de furt calificat si dare de mita. Printre cei implicati se numara si Constantin Curuliuc (35 de ani), agent de paza la IGS Iasi, condamnat la 8 luni cu suspendare, precum si Petru Ciprian Vana (35 de ani), soferul care s-a ocupat de transportul marfii, care a primit in final 7 luni de inchisoare, cu executare, sub acuzatiile de complicitate la furt si luare de mita. Toti cei implicati au fost trimisi in judecata in primavara anului 2001, deoarece au fost acuzati ca "au sterpelit" de la firma BMT Romania, marfuri in valoare de 2,5 milioane de lei. Potrivit actului de inculpare, in seara de 7 februarie 2001, Cristian Vana a aranjat impreuna cu colegii sai de serviciu sa sustraga niste teava si tabla din incinta societatii, benficiind si de complicitatea soferului Petru Ciprian Vana. Dupa orele 23.00, barbatii au transportat in apropierea gardului unitatii mai multe materiale (tevi si tabla de diferite dimensiuni), printre care se afla si o menghina, dupa care le-au aruncat, acestea fiind preluate si depozitate in portbagajul unei masini. Muncitorii au fost imediat observati de catre agentul Constantin Curuliuc, care, pentru o bancnota de 50.000 de lei, si-a patat onoarea, permitandu-le acestora sa plece. Agentul nu a denuntat furtul conducerii societatii, astfel incat a fost acuzat de complicitate si luare de mita. In timp ce se indreptau spre casele lor, cei cinci indivizi au fost opriti de un echipaj de politie. La perchezitia portbagajului, acestia nu au putut da prea multe explicatii in legatura cu marfa descoperita. La interogatorii, salariatii au recunoscut o parte dintre acuzatii, insa agentul a mentionat ca nu a primit nici un fel de "spaga".
Nicu SAMSON
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1371 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018672 (s)