News Flash:

Muncitorul accidentat la Mobilis SA a decedat

21 Aprilie 2006
1352 Vizualizari | 0 Comentarii
Muncitorul de la societatea comerciala Mobilis SA din Iasi care a fost accidentat in timp ce suda un rezervor de motorina al unui autocamion tip Raba a decedat. Dumitru Vasiliu, care avea varsta de 57 de ani, din Iasi, a decedat la Spitalul de Neurochirurgie, dupa 4 zile de la producerea accidentului. Imediat dupa eveniment, muncitorul, cu o vechime de 37 de ani in meseria de sudor, a fost transportat la Spitalul de Urgente, cu arsuri profunde pe ambele picioare, cam 15 la suta din suprafata corpului. Pentru ca in timpul exploziei rezervorului Dumitru Vasiliu s-a lovit si in zona capului, acesta a fost transferat si la Spitalul de Neurochirurgie. Deoarece muncitorul a decedat, conducerea Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) a dispus redeschiderea anchetei si reluarea cercetarilor. "S-a intocmit un nou dosar de cercetare si abia maine (astazi - n.r.) vom avea si raportul medico-legal. Pana la finalizarea cercetarilor nu putem stabili cu exactitate care sunt persoanele care se fac vinovate de producerea acestuia. Este posibil ca si muncitorul decedat sa aiba o parte din vina", a declarat Eugen Fulop, inspector sef adjunct la ITM. In data de 10 aprilie, Dumitru Vasiliu, care se afla in sectorul de reparatii auto, suda un rezervor de motorina al unui autocamion tip Raba. Cu o zi inainte, rezervorul a fost golit si spalat, dar in interiorul acestuia s-au acumulat vapori de motorina. In momentul in Dumitru Vasiliu a trecut la operatia de sudura, rezervorul a explodat. Lucrarea s-a realizat cu un aparat de sudura cu oxiacetilena.
Magda OLTEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1389 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025455 (s)