News Flash:

Municipalitatea garanteaza contractul microbuzelor preluate de Autobuzul SA

1 Aprilie 2004
1190 Vizualizari | 0 Comentarii
Consilierii municipali au aprobat ieri preluarea contractului de leasing de la SC Bursa Moldovei SA pentru cele 50 de microbuze achizitionate de SC Autobuzul SA. Pentru fiecare microbuz, Autobuzul SA plateste o rata lunara de 1.520 de Euro. Se doreste ca prin preluarea contractului sa se ajunga la o rata lunara de 1.120 de Euro, deoarece activitatea de service pentru cele 50 de microbuze va fi asigurata in atelierele SC Autobuzul SA. Numai ca decizia de ieri nu a fost luata fara o serie de critici dure din partea opozitiei. Primarul Gheorghe Nichita a spus ca a discutat in foarte multe randuri cu patronul SC Bursa Moldovei SA, Sorin Varlan, iar acesta din urma a fost de acord sa predea contractul. In schimb, Varlan a solicitat sa i se achite sumele restante, de circa 7 miliarde lei, datorate de Autobuzul SA in contul ratei lunare de leasing pentru toate cele 50 de microbuze. In plus, Sorin Varlan solicita sa i se achite circa 3,1 miliarde lei, sub forma unei taxe de management. Facand referire la fostul director al SC Autobuzul SA, consilierul Dragos Rotaru a spus ca municipalitatea nu ar trebui sa acopere pagubele facute de unele persoane fizice. "Nu trebuie sa acoperim unele prejudicii, aduse din culpa, in administrarea societatii de catre unii subiecti", a afirmat Dragos Rotaru.
Tot ieri a fost aprobata o hotarare care prevede infiintarea unor statii separate pentru microbuzele maxi - taxi. Mai mult, consilierii si-au dat avizul pentru ca SC Autobuzul SA sa cumpere un numar de 50 de autobuze. Acest contract de achizitie ar putea fi garantat de Consiliul Local.
Constantin MAZILU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1219 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014073 (s)