Eveniment-Social

Municipalitatea lanseaza oficial santierul din Copou

Publicat: 08 aug. 2011
1

Astazi, Primaria Iasi lanseaza oficial proiectul de infrastructura „Dezvoltare retea rutiera in zona culturala, istorica si turistica a municipiului Iasi”. La ora 12.00 va avea loc conferinta de lansare in Sala Mare a primariei, urmand ca saptamana viitoare sa inceapa lucrarile. Proiectul, ce beneficiaza de fonduri europene, urmareste reabilitarea a 16 artere: Aleea Mihail Sadoveanu, Aleea Grigore Ghica Voda, bd. Carol I, strada Gavril Muzicescu, bd. Stefan cel Mare si Sfant, strada Palat, strada Vasile Conta, strada Vasile Alecsandri, strada I. C. Bratianu, strada Sf. Lazar, strada Sararie si strada Lascar Catargi. Totodata, sunt prinse in proiect: reamenajarea spatiilor verzi, reabilitarea spatiilor pietonale, amenajarea unor piste pentru biciclisti. Nu in ultimul rand, edilii vor sa reabiliteze linia de tramvai dintre Agronomie si Triumf, dintre Fundatie si Colegiul National si sistemul de preluare a apelor pluviale aferent strazilor cuprinse in proiect. „Proiectul presupune reducerea cu aproximativ 20 la suta a timpului de calatorie pentru vehiculele usoare; reducerea cu aproximativ 40 la suta a timpului de calatorie pentru vehiculele grele; cresterea cu peste 10 la suta a numarului de persoane care vor utiliza mijloace de transport in comun ca urmare a cresterii accesibilitatii si mobilitatii; minimizarea efectelor congestionarii urbane asupra mediului prin ameliorarea aspectelor existente: reducerea emisiilor de noxe ca urmare a decongestionarii traficului, amenajarea de spatii verzi, preluarea controlata a apelor pluviale, ameliorarea confortului si sigurantei participantilor la trafic prin fluidizarea traficului si adoptarea masurilor de siguranta prevazute de normele comunitare”, se arata in caietul de sarcini intocmit de municipalitate.
De lucrari se ocupa asocierea dintre firmele Martin Rose, Conest SA, Vega ’93 Galati SRL si Citadin SA, care a castigat recent licitatia de executie a lucrarilor. Valoarea totala a proiectului este de 91,1 milioane de lei.





Adauga un comentariu