Local

Municipiul Iași, parte a unui proiect europen dedicat transformării sistemului alimentar

Publicat: 05 iun. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Municipiul Iași parte a unui proiect europen dedicat transformării sistemului alimentar

Municipiul Iași și Academia Română – Filiala Iași s-au alăturat unui proiect finanțat de Comisia Europeană, prin Smart City Alliance, privind responsabilizarea orașelor în ceea ce privește transformarea sistemului alimentar. Este vorba despre „CITIES 2030 – Co-creating resilient and sustainable food systems towards FOOD2030”, proiect care are o valoare de 12,4 milioane euro. Din suma totală, municipalității ieșene ar urma să îi revină suma de 133.500 euro, iar Academiei Române – Filiala Iași 257.515 euro.

Proiectul va avea o durată de 48 de luni și este dezvoltat de İstanbul Avrupa Araştırmaları Derneği (IAAD), o organizație non-profit de cercetare din Istanbul. Pentru a completa consorțiul, IAAD a căutat parteneri care reprezintă regiuni, orașe, IMM-uri, industrii, organisme de cercetare și organizații ale societății civile. Implementarea va fi asigurată de un total de 41 de parteneri din Uniunea Europeană și Turcia, printre care orașul Brugge din Belgia, Universitatea Politehnică din Madrid, Universitatea din Luxemburg sau Universitatea Tehnică din Riga.

Realizat în cadrul apelului „Food 2030: Empowering cities as agents of food system transformation” / „Responsabilizarea orașelor ca agenți de transformare a sistemului alimentar”, proiectul are care are ca scop combinarea elementelor de rapiditate și durabilitate într-un mod optim, rezultând un sistem alimentar la standarde europene. Unul din obiectivele principale ale acestui proiect este de a contribui la digitalizarea lanțului alimentar (siguranța, calitatea și durabilitatea fiind motoarele cheie din lanțul valoric alimentar) cu tehnologia blockchain (consumatorul nu poate vedea procesul de producţie a alimentelor pe care le consumă, însă datorită tehnologiei blockchain, prin simpla scanare a unui produs și utilizând un smartphone, aceştia vor putea să primească informații fiabile, nefalsificate privind lanțul de aprovizionare și producție), aplicații mobile și diferite alte sisteme digitale.

Adauga un comentariu