News Flash:

Municipiul Pascani este lasat la mana infractorilor

5 Decembrie 2005
838 Vizualizari | 0 Comentarii
•Municipiul Pascani va avea doar 10 politisti comunitari, dupa desfiintarea sectiei de jandarmi •Desi actualul sef al gardienilor publici, Vasile Avasiloaiei, a solicitat 75 de posturi, consilierii locali au decis sa preia doar 10 politisti din randul actualilor gardieni publici

Dupa desfiintarea sectiei de jandarmi, municipiul Pascani a ramas practic la mana infractorilor, deoarece, in momentul de fata, pe strazile municipiului exista o singura patrula de Politie. Cu toate ca zilele trecute Consiliul Local a avut posibilitatea sa rezolve aceasta problema prin preluarea si transformarea gardienilor publici in politisti comunitari, consilierii s-au aratat destul de dezinteresati de acest subiect. De altfel, alesii locali s-au aratat mai interesati de alunele de pe masa din sala de sedinte decat de siguranta cetatenilor. Astfel, pentru municipiul Pascani s-a aprobat saptamana trecuta doar preluarea a 10 gardieni pentru Politia Comunitara. Desi actualul sef al gardienilor publici, Vasile Avasiloaiei, a aratat consilierilor ca o parte dintre cei angajati vor produce bani, deoarece vor incheia contracte cu diferite societati comerciale pentru prestari servicii paza, nici un consilier local nu s-a sesizat, preferand sa aprobe numarul de 10 politisti comunitari pentru intregul municipiu. "Noi deja avem contracte, pe care le vom pastra odata cu trecerea la Politia Comunitara. Astfel, o parte din salarii vor fi platite din banii obtinuti din contracte", a spus Avasiloaiei. Pentru a functiona la parametri cat de cat acceptabili, Politia Comunitara ar avea nevoie de aproximativ 75 de oameni. Din spusele conducerii gardienilor, numai pentru organizarea de patrule prin oras si prin suburbii este nevoie de 10 patrule, care sa lucreze pe trei schimburi. "Doar la patrulare prin municipiu imi trebuie aproximativ 20 de oameni. De asemenea, trebuie doua posturi fixe in pietele agroalimentare, un post de ofiter de serviciu si unul de dispecer si un sofer. Este mai greu la inceput, dar in viitor o sa mearga bine. De exemplu in Bucuresti, Politia Comunitara este infiintata de un an de zile si am informatii ca merge foarte bine", a conchis Avasiloaiei. Printre atributiile politistilor comunitari se numara mentinerea ordinii si linistii publice, prevenirea si combaterea incalcarii normelor legale privind comertul stradal, asigurarea pazei unor obiective si a bunurilor de interes public si privat, prevenirea si combaterea incalcarii normelor legale privind protectia mediului.
Petrica FLOREA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1349 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018592 (s)

loading...