News Flash:

Musafir la furat

24 Mai 2000
650 Vizualizari | 0 Comentarii
Poreclit si "Aronel", Richard Dragan, din Saveni, judetul Botosani, a fost trimis in judecata de catre procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, care l-au gasit vinovat de talharie. Recidivist cu un rest de 286 de zile inchisoare neexecutate, el s-a apucat sa-l jefuiasca pe Gheorghe Voinescu, caruia, dupa ce l-a lasat lat in mijlocul casei, i-a sustras din gospodarie bunuri materiale in valoare totala de 4.650.000 de lei. Pe 2 mai, impreuna cu Liviu Raveica, au mers la o petrecere a burlacilor, cu bautura multa, acasa la Voinescu. La un moment dat, Raveica a plecat si, profitand de faptul ca gazda nu se afla in acel moment in incapere, Richard a pus mana pe un televizor marca "Goldstar" si a dat s-o stearga. A fost surprins insa de Voinescu si intrebat unde are de gand sa plece cu televizorul lui. Dupa un moment de deruta, Dragan a pus jos televizorul si, indreptandu-se spre gazda, a luat-o la pumni pana cand a adus-o in stare de inconstienta. Apoi a insfacat obiectul eforturilor sale, o telecomanda si, la iesire, patru gaini si dus a fost. Pe drumul spre casa a vandut cele patru inaripate cu 130.000 de lei. Prejudiciul a fost partial recuperat, partea vatamata mai avand pretentii asupra sumei de 450.000 de lei - contravaloarea gainilor. Gheorghe Voinescu s-a ales de pe urma "afacerii" cu leziuni care au necesitat ingrijiri medicale timp de 6 zile. Richard Dragan s-a ales cu un mandat de arestare de 30 de zile, prelungit ulterior si cu certitudinea adaugarii celor 286 de zile de detentie neefectuate la pedeapsa pe care o va primi pentru aceasta talharie, daca instanta il va gasi vinovat. Pedeapsa care poate ajunge pana la 15 ani de puscarie.
Sorin CHIRIAC
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1338 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018950 (s)

loading...