Culinar

Muşchiuleţ de porc la cuptor în folie – Secretul gustului

Publicat: 14 dec. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Muşchiuleţ de porc la cuptor în folie - Secretul gustului
Mușchiul de porc are gust mai bun dacă îl alegi pe cel cu șorici

Aceasta este o reţetă ideală pentru sărbătorile de iarnă. Se face uşor, dar cere timp. Îţi prezint reţeta de muşchiuleţ de porc la cuptor în folie. În tavă, alături de carne, se pun câteva legume, pe care, mai apoi, le poţi face piure.

Secretul gustului desăvârşit al acestui preparat este să foloseşti muşchi cu sorici. Are o altă aromă şi e mai fraged.

Ingrediente:

  • 2 kg mușchi de porc cu șorici
  • 1 rădăcină mică de țelină
  • 1 ceapă
  • 1 morcov mai mic
  • 1 lingură de piper negru boabe
  • piper negru măcinat
  • 10 g cimbru
  • 1-2 frunze de dafin
  • 10 g rozmarin
  • 1 crenguță de rozmarin proaspăt
  • 1 lămâie
  • 1 portocală
  • 4 linguri de gem de portocale
  • 1 lingură de sare

Mod de preparare muşchiuleţ de porc la cuptor în folie:

Mai întâi legi carnea cu un şnur folosit în industria alimentară şi îl pui într-o tavă adâncă. Acoperă-l cu apă în proporţie de aproximativ 60%. Acum ocupă-te de legume. Curață ţelina, ceapa şi morcovul. Spală-le şi taie-le în bucăţi medii. Pune-le peste carnea din tavă, împreună cu piperul, dafinul, cimbrul şi crenguţa de rozmarin. Dacă ai rozmarin proaspăt, este şi mai bine, întrucât carnea va avea un gust şi mai bun.

Rade portocala şi lămâia peste carnea din tavă. Stoarce lămâia şi amestecă sucul cu lingura de sare. După ce sarea s-a topit, toarnă mixul în tavă. Acoperă cu folie de aluminiu tavă şi bag-o în cuptorul încins la 170 de grade Celsius. Ţine-o aşa cam 70-75 de minute. Apoi înlătură folia de aluminiu şi mai lasă tava în cuptor vreo 30-35 de minute.

Când timpul a expirat, scoate tava din cuptor şi îndepărtează şoriciul de pe carne. Potriveşte carnea de sare şi piper măcinat, cresteaz-o din loc în loc şi bag-o înapoi în cuptor, pentru alte 30 de minute. Scoate-o după aceea, unge-o cu puţin gem de portocale, presară rozmarinul pudră şi bagă iarăşi pentru o oră în cuptor. După ce a expirat timpul, scoate tava, lasă muşchiuleţul să se răcească, iar apoi feliază-l şi serveşte-l. Dacă tot ai legume gata fierte şi gătite, pisează-le, ca să transformi într-un piure gustos pentru acest muşchiuleţ de porc la cuptor în folie.

Dacă tot cumperi carne pentru friptură de la măcelărie, ia și niște oase, ca să faci răcituri de Crăciun.

Adauga un comentariu