News Flash:

Mutu nu mai contesta la TAS suspendarea de noua luni

9 Iunie 2010
470 Vizualizari | 0 Comentarii
Adrian Mutu
Avocatul atacantului Adrian Mutu, Francesco Rodella, a declarat, ieri, ca romanul nu va face recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, cu privire la suspendarea de noua luni pentru dopaj dictata jucatorului roman de CONI, informeaza agentia Ansa. "Data în care va expira aceasta suspendare, la finalul lunii octombrie, nu e asa de îndepartata, iar un apel la TAS nu ar fi asigurat darea unei decizii înainte de expirarea suspendarii", a precizat avocatul italian. Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, în varsta de 31 de ani, a fost suspendat, în luna aprilie, pe o perioada de noua luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), dupa ce a fost depistat pozitiv cu sibutramina în ianuarie. Avocatii lui Adrian Mutu au declarat, la putin timp dupa aflarea acestei decizii, ca nu este exclus un memoriu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Intre timp, directorul sportiv al gruparii Fiorentina, Panatelo Corvino, a declarat, marti seara, ca atacantul Adrian Mutu este pe lista de transferuri, însa cine îl vrea va trebui sa plateasca, informeaza presa italiana. Mutu este pe lista de transferuri, însa nu avem nici o intentie sa-l dam pe nimic, cine îl vrea trebuie sa plateasca", a declarat Corvino. In ultimele saptamani, presa italiana a scris ca romanul este dorit de Fenerbahce, dar si de Al Ahli Dubai. Atacantul Adrian Mutu a fost suspendat noua luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), dupa ce a fost depistat pozitiv cu sibutramina. Suspendarea lui Mutu va expira în luna octombrie. Atacantul roman are contract cu Fiorentina pana în 2012.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1589 (s) | 22 queries | Mysql time :0.042058 (s)