Eveniment-Social

Muzeu unic de anatomie, cu exponate inedite, deschis la Iași pentru public! Aici pot fi realizate vizite episodice tematice

Publicat: 12 feb. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Muzeu unic de anatomie cu exponate inedite deschis la Iași pentru public Aici pot fi realizate vizite episodice tematice
Universitatea de Agronomie din Iași a redeschis pentru studenți și vizitatori Muzeul de Anatomie "Profesor dr. Honoris Causa Vasile Coțofan".

La Iași s-a redeschis, pentru public, un muzeu cu exponate inedite! Aici pot fi realizate vizite episodice tematice. Universitatea de Agronomie din Iași a redeschis pentru studenți și vizitatori Muzeul de Anatomie „Profesor dr. Honoris Causa Vasile Coțofan”. Muzeul de Anatomie al Facultății de Medicină Veterinară a fost inițiat, cu exponate ale anatomiei animaliere, cu mai bine de 6 decenii în urmă

După redeschiderea Muzeului de Anatomie „Profesor Vasile Coțofan”, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iași sunt deja numeroase solicitări de vizitare. Pentru a satisface aceste cereri, a fost elaborat un program de vizitare pe module educaționale diferite, în funcție de interesul și vârsta elevilor vizitatori.

„Datorită multitudinii cererilor de vizitare, la doar câteva zile de la redeschiderea muzeului am elaborat un program de vizită cu explicații profesionale dedicat educabililor de toate vârstele, din învățământul pre-primar, primar, gimnazial și de ce nu și a persoanelor adulte”, arată prof. univ. dr. Liviu Miron, prorector cu cercetarea științifică și relațiile internaționale din cadrul USAMV Iași.

Universitatea de Agronomie poate asigura prin prezentările tematice aspecte inedite, interesante

Mai departe, prof. univ. dr. Liviu Miron crede că Universitatea poate asigura prin prezentările tematice aspecte inedite, interesante, care leagă auditoriul într-un mod plăcut de obiectul anatomiei animaliere în toate formele ei exprimabile, iar specialiștii de la disciplina de Anatomie comparată a animalelor domestice și-au arătat toată disponibilitatea în acest sens. Responsabili ai acestui Muzeu, anatomiștii au pregătit o serie de prezentări tematice dintre care amintim: tehnica preparării mulajelor anatomice din ghips – atitudinea animalelor în diverse situații, realizarea caracterelor morfologice specifice ale unor rase de câini și păsări.

„Este și tehnica de obținere și legarea componentelor scheletului la animalele domestice – legarea oaselor scheletului ținând cont de unghiurile articulare în raport cu poziția animalului; prezentarea scheletelor ce provin de la animalele domestice și de la unele specii de animale mai puțin cunoscute; tehnica obținerii mumifierii organelor cavitare și tubulare ca și importanța mumifierii organelor pentru științele biologice”, a mai completat prof. univ. dr. Liviu Miron.

De precizat faptul că grupurilor mai mari (de 10 persoane) le este recomandat să programeze vizita cu 48 de ore înainte la numărul de telefon 0757.011.434. Persoanele individuale se pot anunța sau prezenta direct la Muzeu în intervalul orar stabilit. Programul detaliat poate fi consultat pe http://www.uaiasi.ro/medicina/muzeu.php. Muzeul reunește piese reprezentând multe specii de animale domestice și unele sălbatice aparținând faunei Românei, exponatele fiind unice prin expresie și realizare, atât pe plan național, cât și european.

Muzeul este deschis studenților, elevilor și tuturor persoanelor interesate de lucrările expuse în clădirea USAMV Iași, unde își au sediul Facultățile de Medicină Veterinară și Zootehnie

Muzeul este redeschis studenților, elevilor și tuturor persoanelor interesate de lucrările expuse în clădirea USAMV Iași, unde își au sediul Facultățile de Medicină Veterinară și Zootehnie.

„Echipa colegilor anatomiști din Facultate dorește să pună la dispoziția studenților niște exponate un pic mai bine protejate, un pic mai bine prezentate și credem că și efortul nostru de a susține financiar dezvoltarea unui astfel de Muzeu va fi răsplătit prin vizita tuturor ieșenilor care doresc să vină, să observe și să constate cum talentul poate crea o plăcere vizuală fără margini oricărei ființe sensibile”, a mai punctat prof. univ. Dr. Liviu Miron, care a propus în decembrie 2018 Senatului USAMV personalizarea Muzeului de Anatomie cu numele celui care l-a creat: Profesor dr. Honoris Causa Vasile Coțofan.

Exponatele muzeului au „o valoare fără echivalent pe plan european, care ilustrează într-o manieră unică posibilitățile explicabile ale anatomiei artistice a calului, rumegătoarelor, carnivorelor și păsărilor domestice” – așa după cum însuși profesorul relatează în scrierile sale.

Adauga un comentariu