Eveniment-Social

„Muzeul”, de Valentin Talpalaru, un nou spectacol-lectură la Teatrul Național Iași

Publicat: 04 iun. 2021
Teatrul la Cub (Teatrul Național «Vasile Alecsandri») și scriitorul ieșean Valentin Talpalaru
Luni, 7 iunie 2021, la Teatru la Cub, de la 19:00, proiectul "Lecturi³" continuă cu premiera spectacolului-lectură "Muzeul", piesă a dramaturgului și scriitorului ieșean Valentin Talpalaru

La Teatru la Cub, de la 19:00, proiectul „Lecturi³” continuă cu premiera spectacolului-lectură „Muzeul”, piesă a dramaturgului și scriitorului ieșean Valentin Talpalaru. Acesta va avea loc luni, 7 iunie 2021, la Teatru la Cub, de la ora 19:00

Luni, 7 iunie, la Teatru la Cub, de la ora 19:00, proiectul „Lecturi³” continuă cu premiera spectacolului-lectură „Muzeul”, piesă a dramaturgului și scriitorului ieșean Valentin Talpalaru, propusă să urce pe scenă de juriul alcătuit din reprezentanții celor trei parteneri ai acestui program, Teatrul Național (TNI) „Vasile Alecsandri” Iași, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași și revista „Alecart”. Regia spectacolului îi aparține actriței Georgeta Burdujan, iar din distribuție fac parte: Dumitru Georgescu, Catinca Tudose, Constantin Avădanei, Livia Iorga, Mălina Lazăr. Așa cum publicul este deja obișnuit, spectacolele din proiectul „Lecturi³” beneficiază de intrare liberă în sală, în limita locurilor disponibile.

„Am încercat, pe cât posibil, să respect povestea și spectacolul unei piese de teatru”, arată Valentin Talpalaru

Despre piesa devenită spectacol-lectură, Valentin Talpalaru scrie:

„Am încercat, pe cât posibil să respect povestea și spectacolul unei piese de teatru. Sunt un împătimit al genului și acum am încercat să trec de cealaltă parte a «baricadei»! Am încercat să scriu ca și cum aș fi în sală, ca spectator și nu la un birou cu propriile idei, într-un soi de monolog păgubos. Fiecare trebuie să regăsească partea lui din spectacol. Am ales parabola pentru expresivitate, iar mesajul, pentru că trebuie să fie și un mesaj, este, cred, la vedere. La această piesă am mai adaugat două care vor apărea la Editura «Junimea» și care cred că vor avea o soartă fericită, pentru că locul pieselor de teatru este, în primul rând, scena”.

Valentin Talpalaru debutează în revista liceului, „Miorița”, revistă premiată la concursul revistelor școlare.

Valentin Talpalaru s-a născut la 15 mai, 1953, în orașul Târgu Frumos, unde absolvă studiile gimnaziale și liceale. Debutează în revista liceului, „Miorița”, revistă premiată la concursul revistelor școlare. Din 1972 este student al Facultății de Filologie din Iași (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”), secția română – franceză. În 2008 obține titlul de doctor în Științe filologice în cadrul aceleiași universități. Debutează simultan în revistele „Cronica” de Magda Ursache și „Convorbiri Literare” de Ioanid Romanescu în 1974. Publică în revistele menționate și în „Alma Mater”, viitoarea revistă „Dialog”.

După absolvirea studiilor este repartizat ca profesor de Limba și literatura franceză în Botoșani. Începând cu 1991 devine metodist la Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași, ulterior inspector la Inspectoratul pentru Cultură al Județului Iași, în prezent fiind muzeograf la Muzeul Național al Literaturii Române Iași (Bojdeuca lui Ion Creangă). Din 2006, realizează, în calitate de colaborator al Radio Iași, emisiunea „Convorbiri Literare”. A câștigat premii ale filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România (USR) pentru poezie, precum și alte numeroase premii în țară și Republica Moldova. Este invitat la Festivalurile de Poezie de la Struga, Macedonia de Nord, Kartal, Turcia, Chișinău, Republica Moldova și la cele din țară.

Valentin Talpalaru, poezii publicate în antologii din Macedonia de Nord, Turcia, Franța.

Autorul are poezii publicate în antologii din Macedonia de Nord, Turcia, Franța. Cărți publicate (selectiv): „Intonații”, debut colectiv la Editura „Junimea” în 1989; „Ghemuit într-un sâmbure”, versuri, Iași, Editura „Junimea”, 1989; „Nopți cu chirie”, Iași, Editura „Cronica”, 2004; „Biblioteci rurale centenare din județul Iași”, Iași, Editura „Vasiliana ’98”, 2004; „Liniștea vînatului”, versuri, Iași, Editura „Junimea”, 2005; „Acordorul de semne”, versuri, Iași, Editura „Junimea”, 2006; „Commedia dei media”, publicistică, Iași, Editura „Princeps Edit”, 2007; „Strada Măicuța”, roman, Iași, Editura „Tipo Moldova”, 2008; „Povestirile de pe Măicuța”, Iași, Editura „Opera magna”, 2009, „Academia de la Suceava și Schola Latina de la Cotnari”.

Un proiect cultural european din secolul al XVI-lea, istorie literară, Iași, Editura „Opera Magna”, 2012; „Cu amurgul în lesă”, antologie de autor, Iași, Editura „Junimea”, 2013, „Din poezia vinului”, antologie din lirică universală, Iași, Editura „Opera magna”, 2014, „Poemele Deltei. Rodion”, versuri, Iași, Editura „Junimea”, 2016; „Interviuri pînă la un punct”, publicistică, Iași, Editura „Doxologia”, 2017, „35 de poeme în căutarea unui titlu”, Iași, Editura „Junimea”, 2019.





Adauga un comentariu