Eveniment-Social

Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează, cu ocazia aniversării marelui Vasile Alecsandri, un interesant concurs de caligrafie

Publicat: 23 feb. 2021
Muzeul Național al Literaturii Române Iași și scris caligrafic
Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în parteneriat cu Asociația "Patrimoniu pentru comunitate" Iași, lansează ediția a III-a a proiectului "Caligrafii tematice", în 2021 el devenind parte din seria de evenimente care marchează Bicentenarul Alecsandri: 200 de ani de la nașterea scriitorului și diplomatului Vasile Alecsandri, deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română

Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași, lansează ediția a III-a a proiectului „Caligrafii tematice”. De anul acesta, 2021, face parte din seria de evenimente care marchează Bicentenarul Alecsandri

În parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași lansează ediția a III-a a proiectului „Caligrafii tematice”. Din 2021, competiția a devenit parte din seria de evenimente care marchează Bicentenarul Alecsandri: 200 de ani de la nașterea scriitorului și diplomatului Vasile Alecsandri, deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română. Proiectul a fost inițiat în anul 2018, cu scopul de a readuce în actualitate o îndeletnicire aproape uitată, caligrafia – arta și deprinderea ei, prin redescoperirea scriitorilor români clasici. Înscrierile au demarat pe 22 februarie și se vor încheia pe 22 iulie 2021.

După Mihail Sadoveanu și Tudor Arghezi, această ediție îi este dedicată lui Vasile Alecsandri

Caligrafii tematice” se desfășoară în două etape: un concurs de caligrafie la care pot participa toți cei interesați și o expoziție temporară axată pe lucrările premiate. După Mihail Sadoveanu și Tudor Arghezi, această ediție îi este dedicată lui Vasile Alecsandri și propune participanților să realizeze caligrafii moderne sau tradiționale, după dorința și creativitatea fiecăruia, din opera sa vastă (poezie, teatru, proză). Coordonatoarea proiectului „Caligrafii tematice” este Lăcrămioara Agrigoroaiei, muzeograf MNLR Iași.

„Caligrafii tematice” se adresează tuturor celor care au învățat să citească și să scrie „de mână”

„Caligrafii tematice se adresează tuturor celor care au învățat să citească și să scrie „de mână” și are ca scop (re)descoperirea operei literare a unui autor. Concursul are 3 secțiuni, după categorii de vârstă: secțiunea I: 10-19 ani, secțiunea a II-a: 20-40 de ani, secțiunea a III-a: peste 41 de ani și constă în copierea caligrafică, pe foi de hârtie A3, A4 sau A5, liniate sau veline, pe o singură parte, a unor fragmente, la alegere, din scrierile autorului ediției. Scriitorul ediției este Vasile Alecsandri (poezie, proză, teatru). Lucrările trimise nu vor fi returnate.

Vor fi acordate premiile I, II, III și mențiuni pentru fiecare secțiune, de către un juriu format din specialiști ai Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Premiile neridicate vor fi expediate prin colet poștal. Lucrările declarate câștigătoare la concurs vor fi etalate într-o expoziție dedicată Bicentenarului. Data premierii și organizării expoziției va fi anunțată ulterior. Înscrierile au demarat pe 22 februarie și se vor încheia pe 22 iulie 2021.





Adauga un comentariu