News Flash:

"N-am lumina, n-am fericirea pe care o au altii"

22 Decembrie 2007
1828 Vizualizari | 4 Comentarii
N am lumina n am fericirea pe care o au altii
• Universul dintr-o coaja. Viata sub un pod. Opt suflete intr-un univers de doi pe doi metri. In aceasta suprafata pe care se cladeste viata a sase copii si doi adulti intra si o soba dintr-un butoi, un pat si o tentativa de masa. Universul acesta dintr-o coaja de casa este caminul, casa, viata familiei Avan • "Ne-am obisnuit asa. Vedeti, Dumnezeu nu ne uita. El vine cand ne este mai greu. Vreau sa multumesc acelor oameni pe care nu-i cunosc, dar care s-au indurat sa lase un pic de bucurie si pentru noi", a spus Sorin • "Stau pe un camp, la Podu Iloaiei. N-am lumina, n-am fericirea pe care o au altii. Dar nu mi-e ciuda pe nimeni. Asa ne-a fost dat noua. Am cinci copii si tare as vrea sa-i vad mari, sa fie oameni cu carte, oameni care sa nu duca grija zilei de maine", povesteste Mariana Agrigoroaie • Dupa un drum lung, poate ca un fel de drum al Iadului, undeva dupa un cot al Jijiei Vechi, din satul Icuseni, comuna Victoria, o casa darapanata isi mijeste ochii catre trecatori • "Ca mama? Vedeti...asa sunt eu ca mama...chinuita... Mihai, baiatul cel mare de 17 ani, sufera de Sindromul Down. Ioan, cel de patru ani, are din nastere probleme. Uitati-va, mereu se leagana asa pe picioare...", a reusit sa spuna Doina Trufanda, mama a cinci copii


Ieri a fost a doua zi in care fondurile stranse in cadrul campaniei-maraton "Prietenii lui Mos Craciun", demarata de cotidianul ZIUA de Iasi prin Uniunea Nationala a Presei Locale, in colaborare cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, au facut fericite alte zeci de familii. O parte dintre cadourile impartite ieri a fost oferita direct de catre asistentii sociali, pe baza de liste, la centrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi. O alta parte dintre cadouri, din motive intemeiate, a fost dusa direct la casele nevoiasilor, unii din municipiu, altii din sate. Fiecare a venit cu povestea sa, cu drama sa, cu iluzia si deziluzia sa. Dar si cu speranta sa. O mama care isi da ambii rinchi ca macar ultimul fiu sa fie bine. "Ma gandesc ca Dumnezeu nu-mi va lua si pe cel de-al treilea copil, cum i-a luat pe primii. Si acesta sufera de insuficienta renala. Face dialize la doua zile...Doamne, mi-as da ambii rinichi si sufletul numai ca acest baiat sa fie bine...", a marturisit, printre lacrimi, Maria Talanbut. O familie care isi creste prima fiica ce n-a vazut si n-a inteles lumea nici la varsta de 10 ani. "Chiar daca nu vede si nu ne intelege, ea ramane egala cu celelalte doua fiice ale noastre mai mici. Daca la inceput eram sfasiati, acum am acceptat mai bine situatia. Ii multumim lui Dumnezeu", a precizat Angela Alexa. O familie uitata de civilizatie, de undeva dintr-un camp din Podu Iloaiei. Nu are lumina, nu are cum sa-si creasca copiii. Dar a capatat intelegere de la fratii sotiei. "Stau pe un camp, la Podu Iloaiei. N-am lumina, n-am fericirea pe care o au altii. Dar nu mi-e ciuda pe nimeni. Asa ne-a fost dat noua. Am cinci copii si tare as vrea sa-i vad mari, sa fie oameni cu carte, oameni care sa nu duca grija zilei de maine", povesteste Mariana Agrigoroaie. Acestea au fost cateva familii, din cele cateva zeci care au primit ieri, in a doua zi de impartire a darurilor cumparate din fondul strans in cadrul campaniei "Prietenii lui Mos Craciun", cadouri direct de la centrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi. Alte familii, greu deplasabile sau imposibil sa vina in Iasi, au primit cadourile acasa la ei, casa care este mai mult o incercare de casa.

Universul dintr-o coaja

Viata sub un pod. Opt suflete intr-un univers de doi pe doi metri. In aceasta suprafata pe care se cladeste viata a sase copii si doi adulti intra si o soba dintr-un butoi, un pat si o tentativa de masa. Universul acesta dintr-o coaja de casa este caminul, casa, viata familiei Avan. De doi ani, aceasta familie batuta de soarta traieste sub podul de la C.U.G, in dreptul bazei hipice. Cel mai mic copil al familiei Avan are doua luni. Este o fetita, Mihaela, de toata frumusetea. Dar si ceilalti copilasi sunt ca niste ingerasi intemnitati in aceasta coaja numita casa. Totusi, culmea, caldura materna este nelipsita din spatiul delimitat de zidurile camerei. Copiii sunt voiosi, chiar daca desculti. Tatal, Sorin, face tot ce poate sa le fie bine. Dar nu e suficient. Traiesc din alocatii si din mila semenilor. Nici acesti copii nu vor avea bradut, fie chiar o crenguta, de Craciun. "Ne-am obisnuit asa. Vedeti, Dumnezeu nu ne uita. El vine cand ne este mai greu. Vreau sa multumesc acelor oameni pe care nu-i cunosc, dar care s-au indurat sa lase un pic de bucurie si pentru noi", a spus Sorin Avan.



Copiii din Templul Saraciei

Satul Luceni, aceeasi comuna Victoria. Pe capul familiei Andrei l-am intalnit pe drum, mergea cu caruta la moara cu un sac de graunte de porumb. In dreapta sa, parca pironit, statea unul dintre fiii sai, Ioan, de numai 11 ani. Le spunem ca vrem sa megem pana la ei acasa deoarece trebuie sa le dam ceva. S-au intors din drum, tot atunci, caci intre timp au aflat ca moara este inchisa. In aproximativ un kilometru pana la casa sa, l-am pierdut pe drum. Ne-am indreptat catre cateva familii din Icuseni. La intoarcere, Stefan parca si uitase ca i-am spus sa ne astepte. Insemna prea mult pentru el, fie o mica atentie. In jumatatea de ora in care am intarziat, sotia lui Stefan a vopsit soba, sa nu vada strainii cum o duc intr-o camera de trei pe trei metri cu patru copii. "Nu beau, nu fumez, cu toti banii pe care-i strangem ii ajutam pe copii sa urmeze scoala. Eu sunt bolnav, hepatita acuta, iar sotia abia reuseste sa se ingrijeasca mai bine de ei. Acesti copii sunt viata noastra", a precizat Stefan Andrei. Dupa cum spun si oamenii din sat, familia Andrei este una de oameni gospodari, dar din cauza bolilor si a conditiei sociale dificile cu care au intrat in viata n-au reusit sa inainteze prea mult. N-au reusit sa cumpere nici o crenguta de bradut. Poate ca, pentru ei, fericirea vine mai mult de sus, de la Dumnezeu, caci in pofida saraciei, toti cei patru copii erau veseli. Si putin mai veseli cand au primit jucariile. Si ei, ca si multi altii, locuiesc intr-o singura camera, e drept, calduroasa, dar mai mult ziua, cat arde focul. Mama acestor patru copii, pierduta cu ultimul venit in lume pe care il tinea in brate, privea cand la copii, cand la pachete si parca i se citea pe chip bucuria de a le putea imparti si cateva dulciuri... Din banii pentru alocatii si-au cumparat lemne de foc, caci nu pot sa-si tina pruncii in frig.



Si Dumnezeu ar plange...

Dupa un drum lung, poate ca un fel de drum al Iadului, undeva dupa un cot al Jijiei Vechi, din satul Icuseni, comuna Victoria, o casa darapanata isi mijeste ochii catre trecatori. La poarta, un copil cu ochii incrucisati, sperios, isi plimba picioarele. Rade la vederea noastra, apoi da sa fuga. Nu stie ce se intampla. Mama sa iese repede de dupa coltul casei, adica al unei camarute tencuita in graba si acoperita numai sa nu ploua ori ninga. Deschide portita larg. Brusc, un fel de Dumnezeu cu forme involburate de stari imposibil de descris face ocolul casei. In acest ocol, creioneaza o familie. Dar o creioneaza gresit sau prea zgarcit. Si pleaca. Ne lasa in fata unei familii care ar smulge inima de durere oricui daca ar vedea-o. O camera in care lumina n-a intrat decat printr-un ochi de geam. Pe masa, o bucata de sorice fript pe plita, cateva farfurii din care au mancat, poate ieri, resturi de mamaliga... Un pat mare, rupt, acoperit cu o plapuma si ea rupta, perini vechi... O soba care devoreaza lemne dupa lemne... Universul lor este creat in jurul acestei sobe. Sunt trei prichindei care, printre lacrimi, ne privesc. Dar mai sunt si alti doi copii. O fata de liceu ce ne priveste mirata si nu stie cum sa prinda imaginea cadourilor si baiatul pe care-l vazusem la poarta, acum a ramas ca un stalp langa usa fara zavor, cu celofan in loc de geam. Mama s-a topit, intre timp, de nesperata bucurie de a fi vizitata de cineva cu un cadou. "Ca mama? Vedeti...asa sunt eu ca mama...chinuita... Mihai, baiatul cel mare de 17 ani, sufera de Sindromul Down. Ioan, cel de patru ani, are din nastere probleme. Uitati-va, mereu se leagana asa pe picioare...", a reusit sa spuna Doina Trufanda, mama a cinci copii. Nici miros de brad, nici miros de caldura umana, nici idee de umanitate...aici, in aceasta familie. Durerea unei caderi in greutatea vietii anihileaza lumina ochilor... Afara de fata, ceilalti sunt suferinzi de cate ceva. Mihai, cu Sindromul Down, Ioan cu probleme mentale si inca doi care, la prima vedere, desi sunt mici, nu pareau a fi integri. Si Dumnezeu ar plange daca ar mai veni vreodata pe la aceasta familie. Noi am lasat-o in urma, cu cateva daruri. Dar in urma, in aceeasi urma, problemele au ramas la fel...



Fara ferestre

O batrana isi taraie picioarele prin curtea casei care, culmea, in loc de sticla la geamuri are numai celofan. Chiar si gemuletul de la usa era tot din celofan. Nu ne trebuie mult sa aflam povestea, poate, uneia dintre cele mai speriate mame, Floarea Alexandru, din satul Icuseni. "Apai, maica, am doi baieti, unul e la centrul de copii din Bivolari, iar altul umbla aiurea. Sunt amandoi cu capul... Cand se enerveaza sparg tot. Si pe mine m-au impins. Da` ce sa le faci, asa au ei ceva la cap...De mici...Amu`, nu stiu unde`s, da` sper sa fie bine, ca tot ai mei sunt", explica mama Floarea. Desigur ca, intr-o familie simpla de tarani, o boala de cap la cineva inseamna ca este handicapat si nu este inteles deplin in boala sa. Asa se intampla si aici. Femeia, ca si sotul ei, Gheorghe, traiesc cu spaima ca vor veni flacaii si vor face iar crize de nervi...Dar traiesc si cu frica zilei de maine. N-au bani, traiesc doar din cele ale pamantului. Despre lemne, batrana spune ca aduce in fiecare zi cu spatele cateva. Asa au reusit sa faca nitele provizii de cioate de foc. Undeva mai departe, in comuna Victoria, o alta familie, dimpotriva, isi are toata baza in unicul fiu. Dar acesta este imobilizat la carucior. Cu opt ani in urma, din greseala, intorcandu-se din armata, trenul i-a taiat ambele picioare. Cum parintii ii sunt batrani, Laurentiu urmeaza sa ingrijeasca de familie asa cum poate. Chiar asa, imobilizat la carucior, a reusit sa taie un godac de vreo 60 de kilograme zilele trecute. Toti trei, mama, tata, fiu, traiesc din alocatia fiului si o pensie simbolica a tatei. De acum urmeaza o insuportabilitate a usuratatii fiintei umane. Trecem pe langa acesti oameni si nu avem timp sa-i vedem. Astazi, cotidianul ZIUA de Iasi, Uniunea Nationala a Presei Locale si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului vor continua distribuirea unui numar de aproximativ patru sute de pachete consistente cu alimente, fructe si jucarii pentru copiii nevoiasi din judet. Maine, actiunea va continua cu donatii semnificative in aparate electro-casnice, lenjerie, alimente, produse de curatat la Centrele de la Bivolari si Sculeni, acolo unde oameni batrani isi traiesc poate ultimele clipe din viata. Donatiile vor continua asadar si in perioada urmatoare, gratie tuturor celor care au contribuit, fiecare dupa inima si dupa posibilitati, la reusita campaniei umanitare "Prietenii lui Mos Craciun". Le multumim tuturor acelora care au fost alaturi de noi si au inteles sa ofere din suflet o donatie pentru niste oameni care nu au avut acelasi noroc in viata. Fara toti cei care au pus umarul la reusita acestei campanii maraton, sute de oameni, batrani sau copii nu ar fi avut poate ce sa puna pe masa.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

fara ferestre
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

paduraruninu@k.ro  | #26330
ai dle cit costa un geam?? sunt atitea usi cu geamuti cu tot la toate ghenele de gunoi,,usi in urma inlocuirii cu termopane ??
ma rog este multa saracie in tara asta dar si multa prostie,,vedeti,,si dupa numarul de copii pe care-i au fiecare din aceste familii
Alina  | #26331
Tulburator de realiste sunt aceste povesti! E bine ca ne amintim de existenta lor macar acum in preajma Sarbatorilor. E parte din Romania profunda pe care nu o putem ignora. Domnule jurnalist, ati punctat bine!
obita  | #26332
felicitari echipei ZIUA DE IASI! SARBATORI FERICITE SI VOUA!!!!!!!!!
un nimeni  | #26333
nul judec dar copii a stiut sa faca
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3406 (s) | 22 queries | Mysql time :0.215550 (s)