Secretele istoriei

Nadia Russo-Bossie, rusoaica care a luptat pentru Romania

Publicat: 12 feb. 2014
3
Nadia (Nadejda) Russo-Bossie (n. 17 iunie 1901, Rusia – d. 22 ianuarie 1988, Bucuresti) este una dintre pionierele aviatiei romanesti, figura emblematica pentru «Escadrila Alba». Rusoaica scapata ca prin minune de revolutia bolsevica; maritata cu un mosier basarabean, dar indragostita de arta si de aviatie, isi ia brevetul de pilot la varsta de 35 de ani, si incepe o cariera remarcabila de pilot sportiv, intr-o epoca in care chiar si condusul automobilului era o ocupatie eminamente masculina.
Din 1932 pana in 1934, Nadia frecventeaza cursurile pentru surori medicale organizate de Crucea Rosie, la Chisinau. Cam in aceeasi perioada urmeaza scoala de Belle Arte. Se desparte de sot si vine la Bucuresti, unde invata zborul la Scoala de pilotaj „Ing. Mircea Cantacuzino”, in anii 1935-1936, fiind brevetata pilot gr. I si II. Devine astfel titulara brevetului feminin cu numarul 9 din aviatia romana.
Pasionata de aviatie, dupa brevetare Nadia se afirma ca un pilot valoros. In 1937 reuseste deja sa-si cumpere un avion personal, un Bucker 131 „Jungmann”, pe care il inmatriculeaza YR-NAD. Conform politicii statului roman din acea vreme, care incuraja aviatia, jumatate din costul avionului a fost suportat de Ministerul Aerului. Cealalta jumatate din suma a fost obtinuta la Chisinau prin subscriptie publica. In acelasi an, Nadia obtine si brevetul de zbor fara vizibilitate, potrivit zf.ro.

Vezi si Campania din 1942 de la Stalingrad a Escadrilei Albe

In 28 iunie 1938 participa la un miting aerian la Chisinau, unde zboara cu avionul ei personal, abia cumparat. Concureaza apoi, pilotand acelasi aparat, pentru Cupa „Mircea Cantacuzino”, obtinand locul 7.
In septembrie acelasi an are loc Concursul aerian al Micii Intelegeri cu participanti din Cehoslovacia, Jugoslavia si Romania, pe itinerarul: Praga – Uvgorod – Cluj – Bucuresti – Belgrad – Zagreb – Arad – Cluj – Uvgorod – Praga. Concursul (patru categorii) a avut ca castigator absolut pe ing. Eduard Lindner, Nadia Russo clasificandu-se onorabil. Pentru aceasta performanta, Regele Carol al II-lea le-a conferit ambilor piloti Ordinul „Virtutea Aeronautica” de pace, clasa Crucea de Aur.
La scurt timp dupa aceea, Nadia este prezenta la inaugurarea monumentului lui Aurel Vlaicu din Banesti (langa Campina), zburand cu avionul ei Bucker „Jungmann”, din care presara flori peste obelisc.
La manevrele regale de la Galati, desfasurate o luna mai tarziu, ia parte si tanara aviatoare, alaturi de Marina Stirbey, Irina Burnaia si Mariana Dragescu (octombrie 1938). Tot in octombrie, Nadia participa la concursul aviatiei de turism, dotat cu cupa MAM (Ministerul Aerului si Marinei), evoluand in doua probe: „acrobatie individuala pentru doamne” si „aterizare la punct fix pentru doamne”.
Urmeaza in 1939 alte cateva performante aviatice, care o fac cunoscuta in epoca:
• Pe 2 iulie, Cupa „Aurel Vlaicu”, unde ocupa locul 10, totalizand 94.723 de puncte.
• Pe 9 iulie, Cupa Aeroclubului Brasov, unde se claseaza pe locul 9 (cu 76.844 de puncte),
• Pe 16 iulie mitingul aerian de la Ramnicu Valcea – Malul Alb
• Pe 27 august 1939 Cupa si Marele Premiu al FARR (Federatia Aeronautica Regala Romana), care consta intr-un raid aviatic pe traseul Bucuresti – Galati – Ismail – Tecuci – Chisinau – Darmanesti – Buzau – Bucuresti, plasandu-se pe locul 14.

Vezi si Doamnele zborului romanesc

In anul 1938, la manevrele militare de aviatie, care s-au desfasurat la Galati, intre 16-21 octombrie, au fost concentrate pentru prima data in istoria aviatiei romane cinci aviatoare: Marina Stirbey, pilot pe avionul bimotor sanitar Monospar, Nadia Russo, Maria Dragescu, Virginia Dutescu si Irina Burnaia, pilot de legatura. Cele cinci avioane au corespuns misiunilor incredintate.
Cand a inceput cel de al doilea razboi mondial, Nadia Russo a participat in cadrul Escadrilei Albe (infiintata in 25 iunie 1940 si „botezata” astfel de catre scriitorul si ziaristul italian Curzio Malaparte) la luptele de pe frontul de est. Misiunea lor era de a evacua ranitii, astfel ca au scos sute de raniti din spitalele de campanie de langa Odesa si Stalingrad. Statutul ei de pilot stagiar bugetar, era asimilat gradului de sublocotenent de aviatie.
In aceasta calitate va participa, ulterior, si la campania din Rasarit. Ea avea motivare. Nedeclarata din partea ei era lupta impotriva bolsevicilor. Distrugerea cuibului parintesc, distrugerea copilariei si adolescentei, distrugerea viitorului ei in Rusia, tragedie pe care ea o punea pe seama bolsevicilor. Nadia Russo a luptat nu din ordin, ci din convingere.
Intre 12 si 17 septembrie, Nadia Russo se deplaseaza impreuna cu Mariana Dragescu la Stuttgart, pentru a aduce in Romania doua avionete de scoala, comandate la firma „Klemm”. De acolo zboara inapoi spre tara, pe ruta Stuttgart- Viena-Graz-Zagreb-Belgrad-Bucuresti, cu o escala mai lunga la Graz.
In iunie 1941 Romania intra in razboi contra Uniunii Sovietice. Nadia Russo participa, impreuna cu Mariana Dragescu, Virginia Thomas si Virginia Dutescu, la campania Basarabiei. Activitatea aviatica a tinerelor femei trezeste admiratie din partea opiniei publice si recunoastere din partea statului. Maresalul Antonescu ii solicita generalului Jienescu, subsecretar de Stat al Aerului, in sedinta Consiliului de Ministri din 6 septembrie 1941: „Sa-mi faci o propunere pentru toate persoanele care lucreaza la Crucea Rosie, in care sa intre si doamnele, care stiu cat au muncit, ca sa primeasca ‘Virtutea Aeronautica’. Vreau sa-i decorez pe toti, fiindca au facut acte de mare bravura”.
Prin Inaltul Decret Regal nr. 2712/ 12 septembrie 1941, publicat in Monitorul Oficial nr. 238/ 8 octombrie 1941, Nadia Russo, ca si celelalte trei aviatoare, este decorata cu Ordinul „Virtutea Aeronautica” cu spade, clasa Crucea de Aur.
Participa, in continuare, la campania Odessei, pana in noiembrie, zburand de pe aerodromul Tighina pana aproape de linia frontului, la punctele de unde prelua ranitii pentru a-i transporta inapoi la spitalele militare de la Tighina sau direct la Bucuresti.
Din august pana in octombrie 1942, tanara aviatoare va lua parte la campania Stalingradului, in cadrul Escadrilei Sanitare, denumita acum Escadrila 108 Transport Usor. Avioanele actionau de pe aerodromul de la Kotelnikovo, la 60 km de Stalingrad. Din cauza conditiilor deosebit de grele in care locuia, Nadia s-a imbolnavit si a plecat la un moment dat la spitalul de la Nicolaev. Revenita in zona frontului, se muta cu intreaga escadrila la Plodovitoje, unde aerodromul este sistematic vizat de sovietici. Astfel, in noaptea de 3 octombrie, avioanele sovietice mitraliaza la sol terenul de zbor, iar pe 6 octombrie bombardierele inamice arunca douasprezece bombe. Trei zile mai tarziu, generalul Jienescu viziteaza aerodromul si le cere aviatoarelor sa execute si zboruri pentru transportul corespondentei – la Rostov, Tacinskaja, Bucovskaja, Proletarskaja.
In ianuarie 1943, RWD-urile revin pe aeroportul Baneasa. Pentru tinerele aviatoare, campania Stalingradului se terminase. A fost ultima la care a participat Nadia Russo: in mai 1943 se va retrage din motive de sanatate. Avea 42 de ani.
Razboiul a fost pierdut. Pentru ea faptul a insemnat o profunda si amara deceptie, ca si pentru oricare alt om, care-si insuseste constiinta de soldat. Dupa razboi, norocul i-a aratat Nadiei Russo reversul medaliei. Implicata in procesul ofiterilor aviatori, care au avut contacte cu militarii englezi din Comisia Aliata de Control, Nadia Russo este arestata si condamnata in 1951 la sapte ani de inchisoare, din care va ispasi sase, in inchisorile de la Mislea si Miercurea-Ciuc, dupa care, in 1957, a fost deportata in Baragan, la Latesti, la 30 km nord de Fetesti, pentru inca cinci ani. Aici s-a casatorit cu Guy Bossy, var cu diplomatul Raoul Bossy. Guy era mai tanar decat ea cu vreo zece ani, ceea ce nu i-a impiedicat sa fie extrem de fericiti impreuna.
In lagar, Nadia a intalnit doua doamne cu totul aparte… Este vorba despre sotiile unor personaje importante ale politicii romanesti de altadata: Maria Antonescu, sotia maresalului Ion Antonescu, si Elena (Lilica) Codreanu, sotia Capitanului Miscarii Legionare, Corneliu Zelea-Codreanu.
Nadia Russo si-a amenajat, cu putinele mijloace de care dispunea acolo, o locuinta, unde buna ei prietena Mariana a vizitat-o in cateva randuri. Cele doua aviatoare au avut ocazia sa stea de vorba de mai multe ori cu doamna Maria maresal Antonescu, sa-i asculte povestea trista, evocand, cel mai adesea, figura sotului ei. Mariana Dragescu isi amintea cum le-a povestit Maria Antonescu ultima intalnire cu maresalul din ajunul executiei sale, pe 31 mai 1946…
In 1962 a scapat de domiciliul obligatoriu si a colindat Romania in cautarea unui post de lucru. S-a angajat la Buftea, la o fabrica de ambalaj. In 1986 moare sotul. Nedispunand de pensie, Russo isi petrece ultimii ani din viata intr-o mizerie neagra. Bolnava de amnezie, trece in nefiinta la 22 ianuarie 1988 si este inmormantata la Cimitorul Reinvierii din Bucuresti.




Adauga un comentariu