Magazin

Naomi Campbell a fost jefuita si agresata la Paris

Publicat: 04 ian. 2013
1

Naomi Campbell a suferit o contuzie la nivelul ligamentelor picioarelor in momentul in care a fost agresata si jefuita pe o strada din Paris in urma cu o luna, informeaza presa americana.
Renumitul top-model britanic se afla pe o strada din capitala Frantei, incercand sa opreasca un taxi, in momentul in care a fost atacata de cativa hoti, citata de contactmusic.com.
Naomi Campbell a mers la politie pentru a raporta incidentul, petrecut in urma cu aproximativ o luna, iar apoi s-a deplasat la bordul unui avion privat in orasul Vail din statul american Colorado, unde a fost tratata de un renumit chirurg ortoped.
„A fost un moment terifiant. Naomi crede ca hotii au pandit-o, au urmarit-o si au asteptat cel mai potrivit moment pentru a o ataca atunci cand era singura. A fost atacata pe strada, in timp ce incerca sa opreasca un taxi, si a fost jefuita”, a declarat o sursa pentru New York Post.
„A suferit o accidentare la un picior, atunci cand a fost impinsa in mod violent pe asfalt. E foarte afectata de acest incident”, a adaugat aceeasi sursa.
Naomi Campbell a fost vazuta pentru prima data deplasandu-se cu ajutorul unui carucior cu rotile in luna decembrie, insa modelul britanic nu a oferit in acel moment nicio explicatie despre felul in care s-a accidentat.
Ea isi petrece convalescenta la Miami, inainte de lansarea in luna februarie a noii emisiuni-concurs „The Face”, in cadrul careia renumitul model britanic va debuta in calitate de prezentatoare de televiziune. Emisiunea-concurs „The Face” este produsa de grupul NBC Universal cu scopul de a descoperi tinerele talente care vor domina industria modei in urmatorii ani.
Naomi Campbell este unul dintre cele mai cunoscute si mai bine platite top modele din lume si a lucrat pentru mari creatori de moda precum Ralph Lauren, Versace si Dolce & Gabbana. Ea s-a nascut pe 22 mai 1970, la Londra. Naomi Campbell este de origine jamaicana cu radacini chineze, bunica ei din partea tatalui purtand numele de familie Ming.
Prima ei aparitie publica a avut loc la varsta de sapte ani, in videoclipul „Is This Love?” al lui Bob Marley. La 15 ani, cand studia la Italia Conti Academy, Naomi Campbell a realizat un spot pentru marca de automobile Ford. La putin timp dupa aceasta, ea s-a hotarat sa isi incerce norocul ca model, dand o proba la Elite Model Management. A fost primul manechin de culoare care a aparut pe coperta revistei Time si in editiile franceze si britanice ale revistei Vogue.





Adauga un comentariu