Narcisa Moisa a izbucnit în lacrimi, din nou, după ce a avut un schimb de replici mai dur, în direct la TV cu tatăl copiilor ei, Yoannes. Cei doi s-au despărțit, de curând.
Invitată în platoul emisiunii ”Showbiz Report”, de la Antena Star, ”Regina Manelelor” a avut parte de o surpriză mai puțin plăcută din partea fostului său partener.
Deși prezentatorii emisiunii au încercat să îl convingă să intre în direct la TV prin telefon, artistul a preferat să discute prin mesaje. ”Chiar nu pot să intru, pentru că e geloasă una dintre cadâne… scuze!”, a fost mesajul transmis de Yoannes.
Văzând acest gest, Narcisa și-a implorat soțul să se întoarcă acasă și să-și revină. Vedeta își dorește ca Yoannes să-i răspundă la mesaje și să-și discute problemele în privat, singuri.
”Care din ele? Care din ele? Băi băiatule, măi Ionuț, Yoannes, viața mea, ți-am spus în toate modurile și toate stările pe care tu mi le-ai provocat de când am văzut acele filmulețe. Revino-ți, să vorbim noi doi și să ne rezolvăm treburile.
Să vedem ce avem de pus la punct, cum rămâne, cum nu rămâne. Tot ce avem noi doi la comun. Bagă-ți mințile în cap, de fapt, băi băiatule, că deja toată lumea a luat-o razna”, a declarat Narcisa Moisa.
Mesaj emoționant
Mai mult, artista i-a transmis lui Yoannes că îi este tare dor de el, dar mai ales, că nu mai poate să ducă această situație de nedescris care s-a produs între ei.
„Am avut o situație și nu știam ce să fac și mi-am adus aminte, ia uite, dacă era el lângă mine acum și eu eram ocupată, el putea să ia atitudine. Mi-e dor!
Mi-e dor de tine, viața mea! Te rog încetează cu toate postările, cu toate nebuniile pe care le faci. Nu vreau să mai plâng! Tu mi-ai provocat 15.000 de stări. Nu mai rezist. Nu mai pot”, a mai spus artista, cu ochii în lacrimi.
La rândul său, tatăl copiilor vedetei i-a transmis că nu mai are nevoie de nimic de la ea, că îi lasă absolut toată averea, dar mai ales, că între ei doi nu mai există cale de împăcare.
”Potolește-te, că nu vom mai fi niciodată împreună. Eu am acum 100.000 de euro și stau acum și tastez. O să-ți las ție absolut tot. Nu te mai interesează de mine.”, i-a răspuns Yoannes mamei copiilor săi.