Titlurile zilei

Narciza Nedelcu a fost condamnată la pușcărie, dar primește cadou postul de director la Oficiul de Cadastru Iași! Decizie revoltătoare în administrația ieșeană

Publicat: 16 iul. 2020
Narciza Nedelcu a redevenit director la Oficiul de Cadastru Iași, chiar dacă a fost condamnată la închisoare cu suspendare la trei ani jumătate pentru abuz în serviciu, decizia fiind o premieră în administrația ieșeană
Condamnată penal, Narciza Nedelcu a primit cadou postul de director la Oficiul de Cadastru Iași, decizia fiind o lovitură în administrația ieșeană

Condamnată la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, Narciza Nedelcu a revenit pe postul de director la Oficiul de Cadastru Iași. O instituție publică din Iași a ajuns astfel să fie condusă de o persoană care are mari probleme cu legea. Aceasta a ocupat funcția până în 2012, când a fost suspendată din funcție în urma unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție. Reprezentanții ANCPI au explicat de ce Narciza Nedelcu a revenit pe funcție

Decizie incredibilă luată într-o instituție publică din Iași. Condamnată la 3 ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, Narciza Nedelcu a ajuns din nou pe postul de director la Oficiul de Cadastru Iași. Decizia a fost luată de conducerea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în ciuda faptului că aceasta are o condamnare penală. Narciza Nedelcu a ocupat funcția de director la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Iași până în anul 2012, când a fost suspendată din funcție în urma unei anchete a procurorilor de la Direcția Națională Anticorupție (DNA). Decizia este cu atât mai revoltătoare cu cât condamnarea primită de Narciza Nedelcu are legătură exact cu exercitarea funcției de director la Oficiul de Cadastru Iași.

Narciza Nedelcu revine la Oficiul de Cadastru Iași. Curtea de Apel a decis condamnarea directorului la trei ani jumătate de închisoare

Narciza Nedelcu revine la Oficiul de Cadastru, repusă de conducerea ANCPI. La începutul lunii iulie, Narciza Nedelcu a fost condamnată la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un dosar care a durat ani buni și care a implicat mai multe persoane. În ciuda condamnării și a problemelor penale pe care le are, Nedelcu a revenit pe funcția de la Cadastru. Aceasta a dat concurs pentru postul de director la instituția ieșeană, iar acum a revenit pe funcție. Cum s-a ajuns ca aceasta, deși avea condamnare penală, să revină pe funcție? Cei de la Cadastru nu sunt funcționari publici. ANCPI a repus-o pe funcție având în vedere că instanța nu i-a interzis exercitarea. Practic, deși au decis să o condamne pentru abuz în serviciu, mangistrații de la Curtea de Apel nu i-au interzis să revină pe funcție, în minută precizându-se că toate sancțiunile sunt suspendate.

Reporterii cotidianului BUNa ZIUA IAȘI au încercat să ia legătura cu Laurențiu Blaga, directorul general ANCPI, abia instalat în funcție de premierul Ludovic Orban. Reprezentanții ANCPI au explicat de ce Narciza Nedelcu a revenit pe funcție.

„În momentul în care a început urmărirea penală împotriva doamnei Narciza Nedelcu, director al OCPI Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, conducerea ANCPI a decis suspendarea acesteia din funcție, deși legislația în vigoare nu prevedea această măsură ca fiind obligatorie. Astfel, contractul individual de muncă al doamnei Narciza Nedelcu a fost suspendat. Ținând cont de angajamentele de integritate asumate de actualul guvern, ne-am fi dorit să nu ne confruntăm cu o asemenea situație neplăcută, însă, dată fiind decizia instanței, suntem obligați să luăm act de aceasta și să o respectăm. Astfel, în prezent, doamna Narciza Nedelcu nu poate fi demisă”, au spus cei de la ANCPI.

Dosar fierbinte cu șefa de la Oficiul de Cadastru Iași. Condamnarea la instanță i-a adus revenirea pe funcție

Narciza Nedelcu, director la Oficiul de Cadastru Iași, a fost acuzată de abuz în serviciu de către procurorii anticorupție. În cursul lunii iunie 2015, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a Narcizei Nedelcu. Alături de aceasta, anchetatorii i-au trimis în judecată pe Otonel Grunzu, Liviu Gabriel Bălțatu, Nicoleta Dolachi-Pelin și Irina Soficu, consilieri la Oficiul de Cadastru. Totodată, au fost trimiși în judecată administratorii de firme Ovidiu Alexandru, Leoraș Bucșă, Cristian Stolniceanu, Aurelian Antonius Manuță și Ștefan Lipșa. Totodată, au mai fost acuzate firmele Topo Euro Cad SRL, Gauss SRL și Agenția de Cadastru și Topografie SRL Iași.

Combinațiile făcute de Narciza Nedelcu la vârful Oficiului de Cadastru Iași au mai bine de un deceniu. Narciza Nedelcu a avizat la plată, în mod nelegal, mai multe facturi privind contractele de prestări servicii încheiate anterior cu administratorii firmelor SC Gauss SRL, SC Grup Cinci SRL, SC Topo Euro Cad SRL, SC Agenția de Cadastru și Topografie SRL și PFA Lipșa Ștefan, în condițiile în care serviciile respective nu au fost efectuate.

Directorul de la Oficiul de Cadastru Iași a fost achitat de Tribunal. Curtea de Apel a condamnat-o, dar i-a redat funcția

Magistrații de la Curtea de Apel Iași au anulat decizia luată de Tribunalul Iași în urma căreia Narciza Nedelcu a fost achitată. Magistrații Curții i-au aplicat o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare cu suspendare și interzicerea unor drepturi. Culmea, cu toate problemele penale făcute tocmai din postura de director la Oficiul de Cadastru Iași, aceasta a primit cadou funcția de la ANCPI. Magistrații Curții de Apel au constatat că aceasta a semnat, în fals, la începutul lunii ianuarie 2010, ordonanțările de plată, angajamentele bugetare individuale și propunerile de angajare a unor cheltuieli privind contractele de prestări servicii încheiate cu firmele respective. Toate acestea i-au adus o condamnare penală, însă i-au facilitat revenirea pe funcție fără mari probleme.
Narciza Nedelcu a susținut că în baza deciziei instanței poate ocupa această funcție.

„Nu comentez situația. Citiți minuta hotărârii care suspendă interzicerea unor drepturi. Aceste interdicții fiind suspendate, era normal să fiu repusă în funcție”, s-a limitat să declare Narciza Nedelcu, mama consilierului local PSD, Vlad Nedelcu.





Comentarii
  • Nu e vorba de cum arata aceasta femeie,este problema de suspendarea din functie pentru infractiuni de abuz in serviciu pana la solutionarea cauzei. LEGISLATIA PERMITE CA TOTI PUSCARIASII SI CORUPTII ca aceasta femeie SA DETINA IN CONTINUARE FUNCTII DE CONDUCERE IMPORTANTE PANA LA SOLUTIONAREA DEFINITIVA A CAUZEI TIMP IN CARE POT COMITE NOI INFRACTIUNI

  • Presimtim ca in declaratie de avere a lui Vladut de anul viitor vor mai aparea niste terenuri …ca doar baiatul e om de afaceri de succes ! :)) Cum zice domnu Alexe …#oamenidebunacredinta =))))

  • Mda……Asta-i țara în care trăim!! Din câte știu, la primirea unei condamnări, fie și cu suspendare, instanța interzice dreptul de a ocupa o funcție de genul celei de care s-a folosit la comiterea infracțiunii(abuz în serviciu, dar și uz de fals), ea având calitatea de director. Câtă nesimțire și cât tupeu îți trebuie, să revii pe funcție după atâția ani, știind ce ai făcut? Pentru o nenorocită ca asta, aștept eu de 4 luni, să-mi înscire un imobil în cartea funciară. A ajuns să-mi spună că de fapt actul de proprietate nu este în regulă. După fața care o are, sigur se pricepe la toate.

  • Pentru Iulian si Dromihete…daca nu va convine de ce nu emigrati in: canada, australia, noua zeelanda…stati si mancati rahat aici in spatele monitorului

  • Mika, ți-aș sugera mai întâi să mai înveți să te exprimi! Ești prea ”redusă” pentru vremurile pe care le trăim! Cred că ai cu două clase mai mult ca trenul. Poftă bună în continuare, că atât te duce capul!

  • Mika, ți-aș sugera mai întâi să mai înveți să te exprimi! Ești prea ”redusă” pentru vremurile pe care le trăim! Cred că ai cu două clase mai mult ca trenul. Poftă bună în continuare, că atât te duce capul!

  • Mai care crapati kakat aiurea….anonim e ta-tu ca a footut la ma-ta si a facut un alt Anonim!!! Cat despre Dromihete sau Dormine sa te pis in cwr mai latura infecta

  • Mare vrajeala.. Si la ambulanta Iasi a fost manager cu tot cu puscarie. Vin viermi din astia la conducere si iti tin ei lectii de etica. Sunt pline institutiile statului de puroi din asta.

  • Ce limbaj elevat a folosit, VLAD. N….
    Se cunoaste ca are studii inalte, ca este un ”…telectual”…ce sa mai discutam… aiurea. Ne combina pe toti, ca el este mare …in parcarea goala…

  • spagarita, nu se da de pe functie pica banutul unde naiba mai este o lege in tara asta pentru asemene hotoaice. Speram ca in final sa fie condamnata sa nu mai azim de madama asta la sefie. In tara pe functii publice s-a ajuns ca toti sunt niste hoti. DROMIHETE daca ii dadeai spaga la aceasta puscariasa sigur actul tau de proprietate era in regula imediat chiar daca nu era in regula

  • Olga, cu siguranță, dacă era ”unsă”, se rezolva la urgență, însă o voi rezolva în instanță, chiar dacă asta presupune alte cheltuieli.
    Vlad N. , învață să scrii, apoi poți să spui și tu ceva, dar care să aibă legătură cu realitatea, în rest, ești doar un gunoi rătăcit printre oamenii cu bun simț și care știu ce vorbesc.

Adauga un comentariu