News Flash:

Оndoieli carteziene despre o realitate albastra (II)

23 August 2005
1119 Vizualizari | 0 Comentarii
Chiar si dupa victoria portocalie de la finalul anului trecut – data de castigarea prezidentialelor de catre Traian Basescu si reusita formarii actualului guvern de coalitie – albastrul pesedist a ramas insinuat оn sfera a ceea ce, generic, numim zona puterii politice. Avand presedintia Senatului si a Camerei Deputatilor, ca si majoritatea consiliilor judetene, pesedeii sunt оn continuare susceptibili de a strica jocurile de suma nula (de tipul "ori noi, ori ei!") pe care ar dori sa le practice reprezentantii Aliantei. Revenind la discutia de ieri, poate ca schimbarea Legii administratiei si a regulamentelor celor doua camere ar oferi Aliantei parghiile de care are nevoie pentru a face reformele tinute 11 ani оn loc de pesedei. Dar poate ca nu, dat fiind faptul ca mult mai democratic ar fi fost sa se obtina coerenta actului guvernamental si coeziunea necesara dintre legislativ si executiv (cu cele doua "capete" ale sale, Guvernul si Presedintele), daca alegerile anticipate ar fi fost facute atunci cand era cazul. Ori nu pesedeii sunt vinovati de asta. Pe de alta parte, acest lucru nu i-ar putea оmpiedica pe cei care vad realitatea numai оn albastru sa judece modul оn care PSD оntelege sa faca politica, оn deplin dezacord cu interesul general. Nu i-ar оmpiedica sa vada santajul politic la care doreste sa recurga PSD, atunci cand ameninta cu retragerea membrilor sai din consiliile locale sau judetene si cu greva parlamentara. Desigur, asa cum se stie, ei au brevetat aceste anomalii politice pentru un stat care se bataie epileptic pe drumul spre democratie, dupa cum ei au sustinut si obedienta justitiei fata de politic sau coruptia institutionalizata. Si tot ei vin astazi sa spuna publicului, cu o nonsalanta care ar trebui sa-i cutremure pe toti iubitorii buchetului cu trei trandafiri albastri, ca, daca au chef, se retrag. De parca ar pleca de la o sedinta de partid ori de la un chef la care Mitrea canta manele iar Hrebenciuc danseaza pe mese. De parca, pentru faptul ca sunt, adunati laolalta, un partid mare, оsi pot arata muschii oricand, оn totala batjocura fata de politica democratica. Ce nu оnteleg nici radicalii portocalii si nici cei albastri este ca democratia politica implica o arta a negocierii оn numele celor care stau оn spatele votului fara de care un nenorocit de politician ar fi nimic. Particularizand astazi cazul pesedeilor, acestia se fac a nu-ntelege ca faptul de a fi оn opozitie nu te poate face lipsit de responsabilitate. Am mai spus-o: opozitia este fix la fel de responsabila, politic vorbind, ca si puterea. Rolul lor este sa conlucreze, nu sa recurga la metode extreme pentru a оncerca sa-si taie capul reciproc. Lucrul e valabil, cred, si pentru membrii obisnuiti ori fanii neconditionati ai oricareia dintre cele doua culori, care, si ei, mai au cale lunga pana la a se obisnui cu toleranta democratica. Asa cum оsi pot da mana pentru obscurele "biznisuri" pe care le fac prin teritoriu ori la centru, ar fi un lucru demn de o minimala etica sa recurga la un compromis politic si cand vine vorba de interesul public. Pentru ca, din nefericire, оn ciuda trambitatelor оnnoiri, putem constata ca – portocalii ori albastri – toti formeaza aceeasi clasa politica. Iar alta, din nefericire, nu avem.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1385 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024526 (s)