News Flash:

Neatentia la volan si neadaptarea vitezei aduc moartea

27 Ianuarie 2000
953 Vizualizari | 0 Comentarii
Autorul accidentului mortal de la Osoi, din toamna anului trecut, a fost gasit vinovat de Parchetul judetean de infractiunile de "ucidere din culpa" si "vatamare corporala din culpa". La 25 septembrie, pentru ca nu a adaptat viteza de deplasare a masinii pe care o conducea la conditiile de trafic si la cele atmosferice, Iulian Delianu a intrat cu masina aflata in plina viteza intr-un copac. In urma impactului, doua persoane si-au pierdut viata iar alte doua au fost accidentate grav. Iulian Delianu este din comuna Costuleni si nu a fost cunoscut pana acum cu antecedente penale.

El poseda permis de conducere auto din 1997, deci nu se poate spune ca nu ar avea ceva experienta. La data mentionata, in jurul orei 17, el a plecat cu sotia sa sa-si viziteze soacra, care locuia in satul Covasna. Pe drum, i-a luat in masina pe Vasile Cojocaru si pe Romica Bungeanu, pe care-i cunostea. Dupa ce si-a rezolvat treburile, si-a lasat sotia acasa si a plecat cu cei doi spre discoteca din satul Comarna. La un moment dat, in masina au urcat si doua fete: Cici-Maria Iftinca si Angela Mihaila. Inainte de plecare, cel de la volan a baut o sticla cu bere. Aflati in mers pe DN 28 Costuleni - Osoi, petrecaretii au intrat cu masina intr-o zona cu multe curbe.

La un moment dat, autoturismul a derapat si a lovit un podet, de unde a fost proiectat intr-un copac. Calculele ulterioare pe care s-a bazat expertiza tehnica au aratat ca viteza de impact a fost ceva mai mare de 90 km/h. Tot expertiza tehnica a stabilit ca, daca masina ar fi avut o viteza sub 80 km/h, accidentul nu ar mai fi avut loc. Socul contactului a facut masina armonica. Vasile Cojocaru si Angela Mihaila, in urma leziunilor capatate, au decedat. Cici-Maria Iftinca si Romica Bungeanu au scapat cu viata, dar grav raniti. Pentru vindecare, ei au necesitat ingrijiri medicale pe o durata de 150-160 de zile.

Ca urmare, Spitalul Clinic de Urgente s-a constituit in parte civila la procesul penal, solicitand celui responsabil de producerea accidentului suma de 9.550.025 de lei constand in contravaloarea ingrijirilor medicale acordate lui Romica Bungeanu si 17.286.776 de lei pentru ingrijirile in cazul Mariei Iftinca. De asemenea, rudele mortilor au solicitat despagubiri in valoare de cinci milioane de lei, cu titlul de cheltuieli de inmormantare. Urmeaza ca partile vatamate - cei accidentati - sa-si formuleze pretentiile in fata instantei de judecata.

iulian delianu vasile cojocaru romica bungeanu cici-maria iftinca
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1295 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020638 (s)

loading...