News Flash:

Nefertiti, infrumusetata la cerere

1 Aprilie 2009
823 Vizualizari | 0 Comentarii
Nefertiti infrumusetata la cerere
• O delicata taietura efectuata in faimosul bust al reginei Nefertiti sugereaza faptul ca sculptorul acelei epoci a dorit sa indulceasca ridurile din jurul gurii si sa repare nasul coroiat al acesteia, pentru a o prezenta pe "Regina de pe Nil" intr-o lumina mai buna


Nefertiti, celebra regina a Egiptului, considerata o veritabila frumusete a lumii antice, nu a fost atat de frumoasa pe cat spun legendele, ea folosind produse cosmetice pentru a-si ascunde imperfectiunile fetei, potrivit unui studiu publicat in revista Radiology, informeaza Reuters. O delicata taietura efectuata in faimosul bust de calcar al reginei Nefertiti sugereaza faptul ca sculptorul acelei epoci a dorit sa indulceasca ridurile din jurul gurii si sa repare nasul coroiat al acesteia, pentru a o prezenta pe "Regina de pe Nil" intr-o lumina mai buna. Bustul a fost descoperit in Egipt, in 1912, in Tell el-Amarna, orasul devenit pentru scurta vreme capitala imperiului condus de sotul lui Nefertiti, faraonul Akhenaten ( sau Akhenaton). Acest bust este expus in prezent in Altes Museum din Berlin. "Este posibil ca bustul lui Nefertiti sa fi fost comandat, probabil chiar de faraonul Akhenaten, pentru a o prezenta pe aceasta potrivit propriei sale perceptii", a declarat Alexander Huppertz, directorul Imaging Science Institute din Berlin, coordonatorul acestui studiu. Inalt de 50 centimetri, bustul, descoperit de arheologul german Ludwig Borchardt in timpul sapaturilor din jurul atelierului sculptorului regal Thutmose, este confectionat dintr-o bucata de calcar, acoperita cu straturi de stuc de diverse grosimi.
Cercetatorii au analizat pentru prima oara acest bust in 1992, folosind metoda tomografiei medicale, dar progresul tehnologic le-a permis specialistilor germani sa faca descoperiri noi. Analiza lor a relevat faptul ca, in comparatie cu alte busturi realizate dupa aceeasi metoda, acesta avea obrajii mai putin proeminenti, prezenta o ridicatura la mijlocul nasului, avea riduri in jurul gurii si pe obraji, iar orbitele erau mai putin adanci. Modificarile efectuate ulterior de sculptorul original au avut rolul de a o prezenta pe faimoasa regina egipteana mai aproape de idealurile de frumusete ale acelor vremuri. Din 1923, de fiecare data cand este expus in public, liniile simetrice precise ale acestei sculpturi vechi de 3.300 ani si finetea trasaturilor au facut ca acest bust sa aiba mii de admiratori in lumea intreaga. Oficialitatile egiptene au inclus bustul lui Nefertiti si Piatra de la Rosetta, aflata la British Museum din Londra, pe lista celor mai pretioase cinci artefacte pe care doresc sa le repatrieze, prin medierea UNESCO.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1433 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017584 (s)