News Flash:

Negocieri complicate pentru formarea viitorului Guvern

2 Decembrie 2008
687 Vizualizari | 0 Comentarii
Negocieri complicate pentru formarea viitorului Guvern
• Popularitatea PSD a crescut in ultimele saptamani, atragand electoratul gratie unor promisiuni privind o mai buna protectie sociala in contextul crizei economice internationale, informeaza Reuters • "Rezultatele provizorii arata ca formatiunea de centru sustinuta de presedintele Traian Basescu pare sa fi obtinut cele mai multe voturi in urma alegerilor parlamentare din Romania", scrie Canadian Press


Presa internationala a analizat ieri rezultatele alegerilor parlamentare din Romania, constatand ca nu exista un castigator clar, situatie care va conduce la negocieri complicate pentru formarea viitorului Guvern.

"Desi clasati pe pozitia a treia, liberalii vor juca un rol-cheie in formarea viitorului Guvern, in contextul in care nu s-a conturat nici o majoritate clara in urma alegerilor", comenteaza Agentia France-Presse, notand ca PNL si PDL au ajuns impreuna la putere in 2004, dar alianta DA s-a destramat in 2007, ca urmare a conflictului intre presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu. "Fortele de centru-stanga si democrat-liberalii, la egalitate in urma alegerilor din Romania", titreaza atat Reuters, cat si site-ul europeanvoice.com. "Popularitatea PSD a crescut in ultimele saptamani, atragand electoratul gratie unor promisiuni privind o mai buna protectie sociala in contextul crizei economice internationale", adauga Reuters. "Rezultatele provizorii arata ca formatiunea de centru sustinuta de presedintele Traian Basescu pare sa fi obtinut cele mai multe voturi in urma alegerilor parlamentare din Romania. Daca rezultatele partiale se vor confirma, nici unul dintre partide nu va avea majoritate in Parlamentul de la Bucuresti", scrie Canadian Press. Agentia Associated Press anticipeaza ca, in contextul rezultatelor care arata ca nici un partid nu va avea majoritate in Parlament, vor urma negocieri dure pentru formarea unei coalitii. Irish Times noteaza ca batalia pentru Guvern se va da intre primele doua partide, PSD si PDL, dar ca PDL are un avantaj prin prezenta lui Traian Basescu la Cotroceni, cel care are puterea constitutionala sa-l nominalizeze pe urmatorul Prim-ministru. Prezenta scazuta la urne, cea mai mica de la caderea comunismului, a fost observata de Bloomberg si site-ul eubusiness.com. Bloomberg mai constata ca nu exista un castigator clar al alegerilor legislative. "Cei aproximativ 18 milioane de romani cu drept de vot au fost chemati la urne pentru a decide ce partid poate face fata crizei economice globale. Romanii se tem de diminuarea cresterii economice, care ar putea conduce la cresterea somajului si pierderea investitiilor straine, in conditiile in care moneda nationala se depreciaza si pietele fluctueaza. Multi cetateni au preferat sa plece in vacanta, departe de locurile in care ar fi trebuit sa voteze, mai ales ca alegerile au coincis cu Ziua Nationala", incheie Bloomberg. Site-ul earthtimes.com constata ca este pentru prima data cand PRM, partidul ultranationalist al Romaniei, nu atinge pragul minim electoral si astfel nu va intra in componenta noului Parlament. Un analist al site-ului cafebabel.org a scris ca toata aceasta campanie electorala, impreuna cu iminenta criza financiara formeaza Titanicul Romaniei.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.6213 (s) | 22 queries | Mysql time :0.494173 (s)